Till the end of time

No matter how many miles will stand between us,
I will always be right there by your side, ready to catch you if you fall
Bring your smile when the summer is gone
No matter what happen or how many years will go

I will never let you go.

Even though, the univers will keeps us apart
You will always run through my mind and soul, you are a part of me.
Even though, I never said before, I love you and I will always do,
I will love you till the end of time!

Ecouri din departare

Osândit mi-e spiritul
Și plin de dulcele venin...
Aproape e sfârșitul
Înecat în lacrimi de dor.

Frânturi din noi se pierd
În întunecata zare
Mi-e un dor nebun
Să te simt iar aproape.

Oh, furtună a inimii mele,
Oprește în zbor torentul
De lacrimi amare
Mai dă-mi o rază de soare.

Ecourile ale amintiriilor
Răzbat din unghiuri neclare
Mi-e dor de nopțile în care
Eram doar noi, fără fantasme.

Ochii de chihlimbar

Au fost dati cand m-am pierdut si m-am regasit

In dulcea simfonie a excentritatiilor nebune. 

Dar acum, simt ca am ramas pierduta in abisul viselor. 

Nu mai stiu cine sunt si ce vreau, de ce sunt aici, 

M-am indepartat de mine, iar nimic nu pare sa ma aduca la mal

Am uitat pana si culoarea marii, mirosul sarat...

Halucinant alunec departe de toate, si sa renunt pare o relaxare

Cum toate lucrurile care contau, azi nu ma mai intereseaza, 

Doar ochii tai de chihlimbar ma mai hipnotizeaza. 

Raman blocata ore in sir gandindu-ma la culoarea aramie, 

Care ma poarta intr-o poveste ce parea, dar nu era vie...

Nimic nu era cu adevarat real, nici eu, nici tu, nici oamenii din jur. 

Forget, forgive and leave me

Forget the past, forget the place
Live in the present of what we got
Is nothing in the past that bring us joy
Is nothing there for us to stay.

Leave every word, every kiss, behind
Don't ever think of what we had
We were never real, it was all pretend
You and I, we were a lie.

Forgive the tears that drown our love,
Forgive the pain, the words that made you mad
Just keep a small part of the feeling
And remember nothing else instead.

Hotul de timp

M-am amagit crezand ca pot sa fur timp
Sa-mi petrec ore in sir ascultandu-te,
M-am amagit, nu pot nici macar imprumuta
Secundele zboara prea repede sa te mai pot avea.

Cand incerc sa stau pe timp imprumutat
Sfarsitul e mereu aproape, nu ma bucura.
Nu exista maine, prezentul e si el limitat,
Cand incerc sa fur minutele pentru a te vedea.

Nu era timpul meu, nu a fost niciodata
Ti-ai luat orele de pasiune cand ai plecat.
Nici tu, nici eu nu vom mai exista vreodata
Si fara mila s-a scurs timpul pe care ti l-am furat.

Anonim

Intr-o lume in care culorile dispar,
Ma pierd printre chipurile din multime
Nimeni nu stie cine sunt, nimeni nu intelege
Sunt doar un Anonim dintr-o alta poveste.

Nu sunt printesa din poveste, care asteapta sa fie salvata
Sunt doar un simplu personaj indragostit de basm.
Nu sunt regina malefica ce poate impietrii suflete cu privirea,
Sunt doar un spectator al carnavalului uman.

Am vrut ades sa ies din tipare, sa cuceresc inimi
Sa culeg bucati de stele, sa-ti aduc lumea la picioare,
Insa tot ce am putut sa fac a fost sa-ti zambesc amar
Si sa te iubesc in anonimat.

Inghet

Intunecata e zarea cand iarna se asterne
Mi se lovesc ochii de cerul plumburiu,
Imi feresc fata de vantul naprasnic
Dar mi-am uitat inima descoperita...

Frigul ma paralizeaza, nu mai pot sa respir
Mi-e frica sa inaintez fara fular prin ceata

E prima iarna cand simt frigul in oase, 

E prima iarna cand am sufletul de gheata. 

Tacere

In jur totul pare sa fi inghetat
iar oamenii nu isi gasesc cuvintele
Si simt o tacere cum coboara peste noi
sa fie inceputul sau sfarsitul unei ere?

E doar tacerea grea si apasatoare
e tacerea ta care ma doare
Si urlu si tip, sa alung amutirea lumii noastre
e tacerea ta care zguduie pamantul.

Parte din mine

Poate am aberat prea mult, poate am obosit,
Vreau să ucid poetul din mine înainte să devină inutil.
Am încercat, nu mai pot să scriu, poate mi-am risipit talentul
Sau poate nu l-am avut niciodată....

Îmi zboară ideile, nu le mai pot așterne ca altă dată
E chinuitor cum se zbate în adâncul meu dorința teribilă,
De a mai scrie, de a nu renunța la acea parte din mine
Si rațiunea care-mi spune că s-a terminat.

E oare talentul finit și ideile marginite de iubire?
Nu pot, nu vreau să cred că sunt gata de încheiere,
Poate e o etapa în care visele nu se pot așterne pe hârtie
Poate am nevoie doar de o gura de aer și de o doză de nebunie.

Am exprimat toate stările, de la extaz la nebunie,
Chiar și iubirea am testat-o să vad cum se simte,
Dar nimic nu se compara cu bucuria de a scrie, de a picta în cuvinte.
Înca nu pot renunța la partea asta din mine care iubește să te transpună în cuvinte.

O alta poezie fara sens

Când viața divide la doi tot ceea ce avem,
Căutăm cu disperare chimia care devine iubire
Ne amestecam printre rânduri și sperăm
Să găsim cealaltă jumătate.

Depresia nu se împarte la doi, rămâne în fiecare
Si când iubirea moare, nu mai rămâne nimic....

Devii gol asemenea unui copac în plină toamnă, 

Se scutura visele și se pierd în vânt, se duc iluziile în stoluri.

Rămâne doar amăgirea, speranța infimă că va veni primăvara. 

Dar ce e primăvara când sufletul ți-e pustiit de iarnă?

Când viața divide la infint tot ce am avut odată, 

Realizezi că în interior e vid...

Last poem about love

Maybe I drank a little bit too much, or not enough,
Cuz today I'm not myself anymore
Can't find the words to say goodbye....

We will never be heroes, we will drown in forgotten
Years will pass like we never there
But inside my heart you will be the same....

I turned you into my poem, in this way you will live forever
Like the blue sky of september and the cold rain in october
You will always be the muse of my inspiration....

Maybe this is the last poem about love,
And can't find the words to tell you....
But I really hope that you will find the joy and love that you deserve.

Katherina Andreescu.

Into the dark

Can you see through the tears

Far, deep into the dark green sea

There is pain and anger, and love...

It's something magical hiding in the dark

Secrets never meant to be relieved

There is something weird happening inside a heart.

Why don't you look into my eyes 

To feel the hurt behind a broken smile,

To see the anger and the pain because I love a cold soul...

Mistuitor

Suferinta, durerea sunt doar forme de plictis ale sufletului,
Cine oare nu s-a aruncat, macar o data in bratele amaraciunii
Doar ca sa-si acordeze sufletul de pe directia monotoniei?
Fara trairea chinurilor si macinarilor launtrice, ne stingem incet
Devenim aidoma unor statui ce bantuie inutil prin viata.
Iubirea e fireasca, parte a naturii umane, dar durerea depaseste limitele
Nascand o alta forma de iubire, o iubire mistuitoare
Capabila sa te consume pe interior pana nu mai ramane nimic.

De la inceput

Am obosit sa tot ascult,

Nu mai vreau sa stiu nimic. 

Azi nu raspund la telefon

E imposibil sa mai aud...

M-am satuat sa tot scriu,
Haotic si inutil, versuri insir
Pana nu mai ramane nimic
Nimic de zis, nimic de scris...

Trebuie sa lupt cu mine, 

Sa gasesc acea forta dementa

Ce ma face sa ma adun

Si sa uit de tot, sa redevin eu!

Dar azi nu, azi vreau sa ma pierd

Te rog intelege, mi-e imposibil,

Nu am stiut ce trebuie sa simt

Insa acum stiu, si nu mai vreau nimic.

Azi vreau doar sa tip, sa plang...

Sa simt durerea dintr-un suflet mut

Ca maine sa gasesc puterea

Sa o iau de la inceput.

Diferit

Sa mori din dragoste nebuna, sa mori pentru iubire pierduta,

Ce blasfemie, ce idée nastrusnica naste boala care pune stapanire

Pe intreaga mea fiinta…

E anotimpul depresilor si nevrozelor, e momentul dureriilor

Sa iasa la iveala...
E clipa in care trebuie sa ma decid

Sa ma scufund in tine, sa ma strangi in brate pana ma transform in cenusa....

Sau sa fug cat mai departe, sa-mi feresc inima din calea furtuni.

Am ales sa raman, sa-mi las sufletul in bataia vantului de toamna...
Damnata pe veci la singuratate, intr-o lume mult prea mare,
E in natura poetica a existentei sa iubesc un suflet care nu-mi apartine,
Ca apoi sa insir pe hartie o mie de sentimente care pentru tine nu inseamna nimic.
Nu imi sta in caracter sa plang, dar nici nu stiu sa rad,
Doar sa maschez totul sub aspectul ironiei....
Sarcasmul mi se potriveste ca o manusa, nu am fost niciodata sentimentala,
Sa mori din dragoste nebuna...ce idee stupida!

Visul unei nopti de noiembrie

Mi-e dor de tine, cum stateai cufundata in cearcefurile albe
Cu gandurile si visele tale, fara nicio umbra de tristete,
Vorbeam de regrete si de poezie, iar apoi ascultam zgomote nedeslusite...
Radeai si ma tachinai, intotdeauna ma tratai ca pe un copil indragostit de o iluzie,
Nu-mi pasa, te priveam in ochii si te sarutam fara teama, cu tine puteam sa zbor.
Mi-am lasat sufletul in mainile tale cu degete firave, albe si nevionvate,
Stiam ca nu simti ca mine, ca suntem diferit de asemenatori, aveam alte idealuri...
Apoi te-ai ridicat din asternuturile albe si visul sublim s-a spulberat in vant,
Am ramas eu in camera goala, nicio urma a existentei tale, doar un parfum slab...
Nu mai stiu daca te-am visat sau chiar ai existat, insa simt ca sufletul meu se descompune
Fara ochii tai, verde cu caprui, fara vocea ta calda si senina, disparuta in surdina...

Iubita mea cu inima de gheata, as traversa oceane de timp sa stiu ca te voi regasi.

Ne-am iubit pe fb

Dupa o seara-n care New York-ul ne-a apartinut
Pe ritm de rap amestecat subit cu clasicul Sinatra
A doua zi pe facebook m-ai cautat si la prieteni te-am adaugat
Ades se intampla sa dau log in doar sa vad unde esti check-in
La starea civila esti complicat, iti place sa pari cat mai arogant
Si postezi ocazional cate-o poza in care stai serios
Ca sa fii cat mai misterios.
Ti-am dat like ca sa intelegi ca te plac, insa tu te jucai
Nu raspundeai pe chat, erai tot timpul ocupat,
Abia tarziu am observat ca aveai la friends numai fete cu status complicat.
Live era mult mai interesant, face to face ne zambeam si discutam
Pe facebook ne-am indepartat, si apoi o poza cu altcineva ai postat...
Asa s-a terminat povestea frumoasa, cu un simplu unfriend te-am scos din viata mea.

Whatsapp

Te-am cunoscut in barul din coltul strazii, pareai atat de arogant

Si totusi la o cafea a doua zi m-ai invitat, si am acceptat. 

Era un joc, erai frumos, dar ce nu am remarcat 

Niciodata nu m-ai sunat. 

Eram euforica si plina de mine, spuneam mereu ca nu ma indragostesc de tine 

Insa seara de seara iti tastam mesaje si tanjam sa te revad 

Erai mereu acolo, conectat, stateam amandoi Pe whatsapp. 

 Vorbeam multe si nevrute, si uneori ne si certam 

Nu ne intelegeam fireste, e atat de complicat, Sa nu stii de sentimente, nici de vise, nici de viata 

Cand vorbesti doar pe whatsapp. 

Am fost fun si rece, debusolant si ciudat, 

Sa am o relatie cu tine pe whatsapp. 

Am renuntat sa iti mai scriu, sa tastez frenetic Cuvinte simple si fara inteles.

Acum intru ocazional, sa verific daca mai am Vreun mesaj de la tine, dar desi esti conectat Si niciodata nu ai sunat 

Nu mai scrii nici pe whatsapp. 

Piesa mea preferata

Cand ma gandesc la noi, ma gandesc la un cantec
Un cantec care se aude-n surdina si treptat devine ametitor,
E acel gen de melodie cantabila, pe care o fredonezi o noapte si o zi
Si iti trebuie o viata sa ti-o scoti din cap.

A fost hit la vremea ei, insa acum s-a invechit...
Si cand o aud din intamplare, tresar
Imi amintesc de vremurile de demult insa cand s-a terminat
Ma intorc in prezent si zambesc, mi se pare ciudat ca inca mai stiu fiecare vers...

Esti piesa mea preferata, ador sa ma trezesc cu tine-n gand
Insa cu trecerea anilor, o voi purta in gand, si cand sunt trista si deprimata
Ii dau play doar ca sa ma linistesc si sa merg mai departe,
Pentru ca orice s-ar intampla nu voi uita cea mai frumoasa melodie din viata mea.

O zi

Dac-ar fi iubito, sa-mi dai o zi din viata ta,
Toamna as transforma-o in primavara
Sa pot sa-ti sarut ochii sub bolta instelata.
O ora de-as avea, te-as cuprinde-n brate
Te-as acoperii cu mii de sarutari calde
Sa-ti tina de urat in noptiile innorate.
Da-mi un minut din timpul tau sa-ti spun
Cuvintele de dor menite sa te intoarca
Sa ramai mereu furtuna noptiilor zbuciumate.

Spatiul meu

De ce vrei sa ma controlezi?
Daca crezi ca iti apartin, ai o impresie gresita,
Eu sunt eu, nu sunt a ta cu titlu de proprietate
Asa ca nu mai incerca sa ma schimbi.
Renunta la ideea stupida de a ma domestici,
De a ma transforma in animalul de companie
Care iese la plimbare doar cu tine de mana.
Nu am nevoie sa gandesti pentru mine,
Am un creier si pot sa fac asta singura
Ce dracului e atat de greu de inteles?
Urasc sa-mi faci morala ca unui copil mic
Nu-mi esti mama, si nici tata,
Pot sa traversez singura strada fara ma prinzi de mana.
Nu pot sa imi blochez viata doar pentru ca asa vrei tu
Ies cu tine, dar ies si fara tine.
Intelege o data ca nu sunt o jucarie,
Am sentimente si sunt umana, si am nevoie de spatiul meu!

In love and stupid

It was never meant to start a war
I just wanted you to know how I feel,
It's hard to be in love and small
And get high everytime I hear you voice.

Maybe sometimes I get a little bit anxious
I only see one side of the things,
All I know is that I love you so,
Even though you don't wanna hear it.

It was never meant to start a war,
I just wanted you to know that I love you
Until the Earth will crash and burn
And the sky will fall and drown in the sea.

Note de toamna

Sangereaza cerul la asfintit
E momentul in care plec
Nu am bagaje, doar un caiet
In el se afla toate visele
Insirate pe foii albe, mazgalite,
Sentimente zac uitate pe randuri...
Nu am nevoie de nimic,
Daca mi se face dor deschid caietul
Esti prezent in fiecare pagina.
Am incercat sa te sterg, dar nu am reusit
Nu m-a lasat sufletul sa rupi foiile albe
Cu cerneala albastra, ar fi o blasfemie
Sa incerci sa distrugi ceva sfant...
In versurile alea ambigue si intunecate,
Alaturi de rimele imperfecte si masuri gresite,
Te-am desenat ca sa nu simt pierderea ta
Stiam ca va veni momentul sa ne luam ramas bun
Dar nu eram gata sa renunt, asa ca ma agat
De fiecare vers ca sa nu te uit vreodata.

Ne departam

Ni se vestejesc inimiile, se usuca si mor
Se pierd emotii si sentimente, ne instrainam,
Devenim goi precum copacii de octombrie
Fara frunze, fara flori, asteptam zapada sa ne ingroape.

Se duc zambetele-n stoluri cautand alte chipuri
Pe care sa le infrumuseteze, ale noastre s-au pierdut
Fara vorbe, fara scuze, ne departam spre alte zari
Unde sa gasim apusul pe care adoram sa-l preaslavim.

Se duc toate pe aripi de vant, si se transforma-n scrum,
Prin cenusa grea de plumb gasesc ascunsa o amintire
Un sarut fugar ca o pala calda de vant, imi trezeste sufletul
Simt cum imi vibreaza ca o coarda neacordata de chitara.

Poate au trecut ani sau poate doar zile, eternități intregi
De cand te-ai ascuns in primavara si astepti sa infloresti,
Am ramas singura-n iarna, sa-mi inghet sufletul sfaramat,
In care port fara regrete al tau nume blestemat.

Poezie

Poate ca am obosit sa vad adevarul,
E prea urat, prea crud si fara de folos
La ce avem nevoie de claritate?
Uneori complicatia si haosul sunt la fel de bune,
Poate chiar mai bune in arta...
Pe hartie adevarul suna ca o un pian dezacordat,
Insa iluzia provocata de o alta perceptie a realitatii
E o consolare pentru cititor si autor.
Nu vrei sa auzi ca viata e nedreapta,
Iar eu nu vreau sa scriu ca noi nu suntem noi
Avem nevoie de speranta unui alt sfarsit.
Cineva, spune o data ca rolul poetului e sa aduca speranta,
Nu a gasit-o in scrierile mele, desi a incercat
Asa cum eu voi incerca sa colorez cum pot o alta viata.
Nu e usor sa traiesti in umbra vietii si sa speri, sa crezi
Sau sa cultivi dorinta de speranta.
Poate ca nu am talentul sa aduc speranta,
Dar pot sa incerc sa-ti arat un alt final al erei noastre
Desi poezie imbraca dramaticul, uneori funebru,
In adancul ei ascunde mai mult de atat, ascunde iubire.
Daca are avea toate la vedere, nu ai mai citi,
Ai nevoie sa citesti in negru ca sa vezi albul din miezul artei.
Citeste in profunzime, cauta in tine speranta si vei gasi in poezie o parte din mine.

Daca

Franturi din noi au ramas in noapte,
Soapte, mangaieri calde acum sunt departe
Nu plang, nu rad, sunt amortita si obosita
Am gresit cand m-am indragostit.

Habar nu avem cum ma putea transforma,
Cum aveam sa dispar in sarutul nebunesc
Si sa tanjesc dupa tine asemeni unui insetat
Daca stiam ce va urma, nu te-as mai fi sarutat.

Mi te-ai imprima in suflet precum un tatuaj
Insa tu nu vezi ca fara atingerea ta innebunesc.
Daca nu te sarutam, poate ca nu as avut inima franta,
Dar cu siguranta nu aflam cum e sa fii indragostita!

Nobody

The rain is pouring down, cold tears from heaven
Angels are crying to wash away our sins...
Nobody hear the screaming of an inocent soul
Nobody see the scars on a broken heart...

The light of the sun cames like a bless from above
To light every little sadness from our faces.
And yet nobody understands that a broken smile
Is more painful than the tears of regret...

After the light comes the dark night with the storm
Mixing up feelings and torn apart, covering lovers
We were lost in the passion of the night, hunger for each other
And nobody knows how it is to be in love and in sorrow...

Restul e tacere...

Sunt prinsa intre dragoste si viata
Si te privesc cum te misti prin casa
Nu scoti niciun cuvant, mi-e teama ca ai sa ramai mut.

Ma zbat sa alung sentimentul de iubire
Ce imi creaza uneori o falsa bucurie,
Dar cand taci asa, ma sfasie o durere ce nu o pot descrie.

Ma lupt cu poetul vistor ce zace-n mine
Si crede cu ardoare ca-mi vei scrie,
Si cu ratiunea ce tipa ca ti-ai uitat cuvintele boeme...

Străini

Rupe tăcerea infernală care ne înlănțuie
Nu mai suport să ascult pustiul pe repeat.
Se lasă ceața și simt cum răceală mă cuprinde
Pleoapele îmi sunt din ce în ce mai grele...

Mi-e somn, dar nu vreau să dorm, nu pot singură
Să alung din vis durerea care mă bântuie...
Simt absența ta mai mult ca oricând, acum când vântul bate

E patul rece și mi-e frică să simt cum timpul trece

Ne transformam în amintiri, în stane de piatră,
Tăcerea ta mă scoate din minți, și nu pot să țip....
Plouă-n vise când noaptea cade, plouă neîncetat
Și noi devenim doi străini care s-au cunoscut într-o noapte.

Amintiri

Pe aripi de vânt se duc iluzii și vise,
Fără să se mai întoarcă vreodată...
În negura nopții nebunia pândește,
Iar disperarea se strecoară ușor
Mintea devine un labirint încâlcit
Sufletul încărcat se luptă să reziste.
Cuvintele rămân nerostite,
Lacrimile nu contenesc să cadă
Ca o ploaie în luna lui martie.
Se ascunde soarele în nori,
Nu ne mai rămâne decât o zi
Să ne spunem "noapte bună",
Restul anilor ce vor veni
Vom trăi din amintirea
Unei nopți calde de toamnă.
Cerul plumburiu și rece
De tine mereu îmi amintește
Și te voi purta în gând
Până când mă voi întoarce în pământ.

De ce eu?

Stau uneori și mă întreb, de ce eu?
Nu sunt frumoasă, și uneori prea mofturoasă,
Sunt haotică și împiedicată, iar alte ori copilăroasă
Și mor de curiozitate să aflu de ce eu?
Nesociabilă și uneori chiar foarte răzgâiată
Rece, rea, uneori întunecată, mă îmbrac alandala,
Nu îmi pasă ce cred alți, însă alteori criticile mă afectează.
Introvertită, îmi arat rar sentimentele și cel mai des le scriu
Înșir pe hârtie tot ce simt, însă nu pot să le exprim.
Am zile când nu vreau să fiu eu și îmi place să mă complic
Mă enervează banalitatea, și da, mi-e frica de clovni...
Ador pisicile, și fotografiile și ploile de vară, vremea de toamnă
Ce, mama dracului, ai putut vedea la mine?

Întotdeauna vom avea Parisul

Te-am ținut în brate în nopțile friguroase
Am ascultat împreuna simfonia tăcerii,
Și când nu aveai somn, te-am mângâiat
Iar acum ma îmbăt singură cu lacrimi de dor.

Te-am privit de mii de ori, îți știu fiecare trăsătură,
Am ascultat când vorbeai și eram în extaz când fredonai
Mă delectam cu fiecare privire pe care mi-o dădeai
Și eram cea mai fericită când îmi zâmbeai...

Simt acum răceala cum coboară între noi
Și încet, încet uiți de ochii mei, devenim străini
Ne pierdem de noi, rămânem simpli muritori.
Însă întotdeauna vom avea Parisul
Să ne reamintească că am fost cândva nemuritori.

Visez

Sunt cuprinsă de o sinistra singurătate,
Ascult freamătul nopții plin de banalitate,
Surâd încet, nu ești aici, e doar o amintire
Ce ma poartă într-o altă lume.

Fantomă albă, ce acum ești departe,
Cuvintele ți le citesc dintr-o veche carte.
Felinare murdare luminează vag în zare
În timp ce frunzele se mișcă plictisite.

Îmi beau otrava amestecată cu lămâie,
Amețesc ușor și uit că există și mâine
Mă îngrop în gânduri și iluzii
Și alunec pe ale nebuniei deziluzii.

Luna se ascunde după negrele perdele,
Și simt cum mă pierd ușor printre vise
Visez cum te țin de mână și te sărut lacom,
Doar ca să mă trezesc și să realizez că nu ești aici.

Ești visul perfect din care refuz mereu să mă trezesc,
Drogul meu cu ochii verzi, pe care nu pot să-i privesc.
Mă întorc în lumea viselor, doar ca să-ți spun că mi-a fost dor
De mâinile tale albe pe care le ador.

Stars

In the cold night I lay down
Watch the stars and the way they shine
The world lose it's charming grace
Only stars remain the same.

There's nothing here for me to stay
The sheets are cold, the night is young
Going crazy loosing my minds, I run away
Search for my little drug.

I hide myself in this lines, writing, rewriting
Trying to tell, but you know, I'm mad about you...
But you're gone, so I watch the stars shine
Only they are still the same...

Te aștept să vii

Nu pot să scriu, am mintea invadată de tine,
Simt lipsa ta în fiecare mușchi, celulă și moleculă.
Dar și mai apăsătoare e durerea când ești lângă mine
Și nu pot să te ating...

Acum când vine iarna, rămâi să mă încălzești
Iubirea mea, cu ochi de catifea și piele ca mătasea,
Doar tu îmi alin durerea într-o lume care nu-i a mea
Mă faci să mă simt iarăși vie.

Și, totuși dacă alegi să pleci, n-am să te opresc
Chiar dacă mi-ar fierbe sângele și inima s-ar opri...
Te-aș privi cum te depărtezi, n-as plânge, ți-aș scrie în fiece zi
Că te aștept să revii.

Damned

When the Moon rise on the sky,
Fragments of memories are coming back.
Is hard to live in the shadows of the past....

A song plays slowly in the background,
The words are barely understandable
Unhealded wounds are bleeding now...

You stole my heart and I stole time,
Just to stay cuddled in your arms.
So now we are damned not to see the light.

Halloween

În noaptea asta spiritele se întorc să ne bântuie,
Mi-e teama să sting lumina, nu pot să adorm
Și numai tu ești de vină, de ce nu ești aici?

Șuieră vântul-n turbare, doborând frunze ruginii,
O fantoma tristă mă privește de dincolo de geam.
Nu pot să tip, unde ești să o alungi?

Mă ascund sub pătură, frica mă paralizează,
Dacă ai fi fost aici, nu mi-ar fi fost teamă de nimic
Dar tu ești departe....

Râsetele isterice ale unei vrăjitoare se aud în depărtare,
Ceva se ascunde în dulap, nu pot să mai respir...
Prea multă groază, fără tine, în noaptea de Halloween.

Katherina Andreescu

Morning mood

Îmi savurez cafeaua de dimineață,
Neagră și amară ca noaptea ce abia a plecat,
E fierbinte, îmi ard limba...
Aprind țigara și trag fumul în plămâni,
Aerul rece mă înfioară...

E o zi cețoasă de toamnă, și totuși....
Ador mirosul care plutește-n aer, de frig și ceață,
Îmi amintesc de tine, frânturi și cuvinte,
Și aștept să apari să-mi ții companie
Într-o dimineață de noiembrie.

Cad frunze galbene și roșii din copacii triști,
Și se termina țigara, cafeaua s-a răcit.
Am uitat, ție nu-ți place toamna și nu ai să apari,
Dar totuși sper ca vei face un compromis...
Nu-mi place să-mi beau singură cafeaua.

Katherina Andreescu

Soarele si Luna

E o dimineață răcoroasă în care aștrii se întâlnesc,
Luna palidă privește cum soarele de toamna străpunge cerul
Sunt asemeni nouă, aproape și totuși atât de departe.
Se privesc, dar nu își vorbesc, își șoptesc cuvinte calde,
Dar nu se întâlnesc, el strălucește atât de tare ca uneori nu îl poți privi,
Iar ea palidă și tristă se ascunde-n noapte printre stele.
Te privesc cum dormi lângă mine, îți mângâi obrazul fin,
Trebuie să te trezești, să mergi să strălucești pe cerul înnorat, 

Să te joci cu razele calde în părul meu, să te ascunzi râzând printre nori. 

Iar când trebuie să mergi la culcare, alunecă ușor în patul meu, 

Am să-ți veghez fiecare mișcare, cu raze palide să te ating,

Doar așa putem fi aproape, în fiecare noapte, în fiecare zi. 

Katherina Andreescu

Cine sunt eu, cine esti tu?

Mă plimb pe străzile pline de frunze moarte,
Cine sunt eu, cine ești tu, ce suntem noi?
Lumea asta nu ne aparține, nu e pentru doi
Nu e nici măcar pentru mine, e doar pentru muritori...

Simt o durere surdă-n piept, e de vină cafeaua amară,
Sau poate vremea caldă de afară, cine știe.
Oricum, nu am energie să-îi mai spun cuvinte pe care le știi
Azi nu vorbim, azi stăm și doar ne privim.

Mâine e o altă zi, plină și banală, încărcată și goală,
Vin și trec toate, nimic nu e nemuritor, la fel cum nimic nu e întâmplator.
De ce ești aici, de ce sunt aici, ce suntem noi?
Tot nu am răspuns la întrebare, mă simt pierdută într-o lume mult prea mare.

Katherina Andreescu

Nu spune adio

Un covor de frunze moarte se întinde înaintea-ți,
Pășește iubito alene, nu-mi strivi visul sub picioare
În curând va trece toamna cu a ei vreme de visare.
Mai rămâi un minut să te strâng la pieptul meu,
Să te alint, să te sărut, să-ți spun "pe curând..."

Coboară noapte peste noi, învăluind în stele ochii tai,
Nu plânge iubito, că vei declanșa o ploaie de meteoriți.
În curând răsare luna și totul ți se va părea un vis.
Mai stai o ora să-ți privesc chipul liniștit când dormi,
O ora și apoi, ne vom spune cu durere "la revedere..."

Se crapă de ziua, visul devine coșmar de acum, 

Te rog iubita mea, nu spune "adio" încă, o clipă dă-mi

Să-ți spun în gesturi grăbite, cât de mult ai să-mi lipsești, 

Nu pleca iubito când noapte se sfârșește, nu spune "adio..."

Spune-mi "ne mai vedem", așa îmi va fi mai ușor să dorm. 

Katherina Andreescu

Toamna mea

Nu mă pot decide care-i mai frumoasă, tu sau toamna...
Cerul cu culorile lui la asfințit sau ochii tăi de chihlimbar,
Frunzele arămii ce se mișcă alene sau buzele tale roze...
Mireasma de toamnă revigorată sau parfumul tău impregnat perfect pe pielea mea..?
Clar, toamna pălește în fața ta iubito, ești toamna din inima mea,
Părul tău rebel în bătaia rece a vântului de seară, mâinile tale calde
Felul în care te încrunți când ceva nu convine sau zâmbetul suav ce îți luminează chipul...
Mi-e dor de tine în fiecare zi, nu ți-am spus când trebuia, iubesc toamna,
Pentru că tu ești toamna mea...

Katherina Andreescu

Trec anii

Se ivesc zorii când urlă vântul-n turbare,
Iubita mea din vremuri calde, azi se îneacă-n uitare.

Cad frunze roșii peste noi, parfumul tău pălește
Iubita mea cu chip frumos azi mă părăsește...

Aprind țigara și o privesc cum doarme fără grijă,
Iubita mea din vremuri vechi, cu buze moi și far-de vină.

Se revarsă ploi, torenți plâng din cerul întunecat,
Iubita mea se ridica răvășită și fuge-neant...

Offf iubito, cât de departe ai plecat, și-au trecut anii
Și te-ai mai schimbat, dar ramai mereu în sufletul meu....
Iubita mea cu ochi de caramea și nume de țarină...

Katherina Andreescu

Tu

Alege să fugi cu vântul, să dansezi cu noaptea,
Fii liber să pleci și să revii, să te ascunzi-n vise
Să fii precum ploaia, rece și cald, devastator și răcoritor.

Fii precum vântul ce mișca frunzele arămii de toamnă,
Dă-mi lumea peste cap, ca o tornadă și adu-o la normal
Fii nebunia și extazul, pasiunea și simfonia din inima mea.

Fii dragostea mistuitoare care să mă consume,
Focul ce arde adânc, pe care oricât ai încerca să nu poți să-l stingi...
Fii bucuria, durerea, zâmbetul și lacrima ce cad ușor pe obrazul fin.

Katherina Andreescu

Cântec de iarnă

Cântă-mi cântecul morții
Într-o noapte de decembrie,
Șoptește-mi versurile vieții
Când plouă în a mea reverie.

Învață-mă pașii dansului morbid
Când afară ninge mocnit,
Arată-mi nebunia eternității
Ce se aproprie pe aripile singurătății...

Katherina Andreescu

Așteptare....

Mă simt pierdută, acum când vine iarna, 

Încotro se îndreaptă de mâine viața?

Plecați toți și mă lăsați, singură, din nou, 

Să învăț să zbor, nu cred ca mai pot....

Am obosit să pierd, singurătatea mă apasă greu

Simt un nod în gât când mă gândesc că vă pierd....

Știu, știu ce ai să-mi spui și totuși, aș vrea să cred, 

Dar în același timp, ceva îmi spune că nu rămâi....

Chiar dacă pleci, promit să nu plâng, am să-ți scriu mult

Și am să aștept să vină primăvara să te văd râzând. 

Iar dacă primăvara trece fără tine, am să aștept vara și toamna

Și sper ca măcar iarna să te întorci la mine. 

Katherina Andreescu

Maria

Too drunk, too beautiful, too in love,
You can lose yourself in her eyes.
When she walk is like a slow dance

Living in her own paradise.

Trying to get closer, she moves away

Laughing to my face when I ask her name

She reply quickly,she is not a doll, 

And she doesn't need me to catcher if she falls. 

So in love she dance all night, with nobody by her side, 

There's something in her eyes, flames and pain

And when she smiles she radiates everything around her

I never seen anyone like her before.

Katherina Andreescu

Weekend mood

Privesc în jur, agitație și chipuri străine,
Pentru o clipa parcă zăresc ușor în mulțime
Ochii tăi, dar nu sunt ei, sunt doar o închipuire...

Muzica îmi suna în timpane, fumul de țigară plutește-aer,
Mi se pare că aud o voce caldă cum mă strigă
E doar o halucinație, nu ești tu și îmi e frică....

Te văd peste tot, dar nu ești nicăieri, e doar o amintire
Cred că înnebunesc de dor, așa ca fug de mine...
Ma ascund în sticla de alcool.

Katherina Andreescu

Bitter sweet embrace

You came close, I don't know what hit
And I'm still dizzy and confuse
Can't get you out of my head
Anywhere I look around I see your face.

The world is a strange place when you are not there,
But you give me enough straight to face them...
Is a bitter sweet reality when you gone,
Leaving only memories to keep me warm..

Dreaming at you with my eyes wide open
The days are passing slower, and I become hunger
To feel your lips and touch your skin, to become real inside of you...
I think I become addicted to your embrace.

You make act like a lunatic, smile all the time
And I really don't wanna to admit, that I think
About your eyes all the time... I fall for you
Too madly, too deep, I want to hold your hand for eternity.

Absint

Vreau să simt cum îmi curgi prin vene,
Să aluneci ușor în interior...
Nebunie și fiori,
Când se lasă noapte peste tot.

Te sorb din priviri și deja mă îmbăt,
Cu parfumul tău suav și masculin,
Delir și dorințe,
Resimt când te văd.

Te las să mă porți pe culmi înalte
În alte lumi străine și îndepărtate.
Pasiune și extaz,
Toate trec atunci când ești departe...

Mă îndrăgostesc irevocabil de natura ta
Știu că mă poți completa când îmi pierd cuvintele,
Pasiune, nebunie și durere...
Când umpli golurile din mine cu părți din tine.

Katherina Andreescu

Dor de tine

Visez că pot să ating stelele când noaptea se lasă,
Îmi era dor să-mi întind aripile să zbor
Să simt vântul prin păr, să simt ploaia pe gene...
Îmi e atât de dor...să te simt lângă mine.

Sunt nopți în care aș vrea să fug departe,
Să dansez printre frunze desculță-n ploaie
Cu fiecare picatură ce cade te simt mai aproape.
Mi-e dor, atât de dor că doare...

Katherina Andreescu

Nebunie de iarnă

Vin corbii întunecând zarea cenușie
Vestind iarna nemiloasă ce se apropie,
Cu ger cumplit, ea dă navală peste toamnă.
Hai să dormim până la primăvară.

Să nu lași iarna să te schimbe, să-ți înghețe inima,
Știe cum să te vrăjească să te îndrăgostești de ea
Însă, iubito, iarna e vicleană, te păcălește cu haina ei alba
Și îți fura când te aștepți mai puțin, căldura sufletului.

Hai să fugim din calea gerului năpraznic,
Te ascund sub haina mea, să-ți mențin pielea caldă.
Nu-mi e teamă de iarna, sufletul nu mi-l poate lua,
Ți l-am dat în miez de toamnă să-l păstrezi negreșit...

Katherina Andreescu

Untitled

Firea umană e atât de complexă,
Nenăscută sau moartă, pare atât de perfectă...
Însă, firea umană e atât de imperfectă,
O creație mecanică a unui tehnician.
Suntem construiți de un păpușar
Conturați perfect, cu ochi frumoși colorați.
Suntem păpuși trase de ațe,
Cu replici învățate dintr-o veche carte.
Însă sufletul e ingredientul principal
Fragil și uman, se rupe ușor în mii de bucăți
Ca un puzzle cu lipsuri în mii de părți.
Suntem doar trecători prin lume
Fără o direcție anume....
Firea umana e atât de complexă,
Nenăscută sau moarta pare atât de perfectă.

Lacrima lui Ovidiu

Simt pe buze lacrimile tale
Dulci, amare și amețitoare,
Aroma ta înnebunitoare
Mă îmbată și mă aruncă-n uitare.

Of  Ovidiu, lacrimile tale,
Varsă-le în pahare de cristal
Și promit să le pun la păstrare
Adânc în inima mea plină de savoare.

Când lacrimile tale vor seca
Atunci și ploaia din sufletul meu va înceta,
Vântul în turbare va urla,
Așa că, mai lasă-mi Ovidiu, o lacrimă de-a ta.

Katherina Andreescu

A venit toamna

A venit toamna cu ploaia ei de frunze,
Să ne amorțească sufletele.
Cad lacrimi reci din cerul întristat,
Să ne spele păcatele...

A venit toamna, cu aripile ei înfrigurate,
Să ne cuprindă-n brațe.
Șuieră vântul prin cotloane
Să ne sperie visele toate....

A venit toamna, cu nebunia și cu boala,
Să ne umple sufletele de melancolie.
A venit iar toamna și îmi e dor de tine
Ține-mă-n brațe până vine primăvara.

Thinking about you

It was never meant to fall in love
I never knew what love is about,
Is like spinning, and drinking too much
And the ground can't keep you in touch.

I don't want to let the feeling go,
Is something I never felt before....
Like the Earth can't hold me any more
Love is uncontrollable and unforgettable show.

Shot after shot, and drink a lot,
Trying so hard not to think about you,
You're still there in my thoughts,
My mind and my body is full of you...

All I can hear is you voce singing in my head
Your name stay on my lips ready get out,
When you are close to me my heart is ready to explode
I wanna kiss your lips and hold you close.

Copilul morții

De plângi copil cu chip de diavol,
Pe cine ai îngenunchiat cu iubirea ta bolnavă?
Verși lacrimi pline de minciuni
Se vede-n ochii tăi, n-ai cum să ascunzi
Te hrănești cu suferință, te pierzi în ură,
Arunci în sufletele celor ce te iubesc doar cianură
Îi sfâși, le rupi sufletul și pleci,
De ce copil frumos îi rănești?
Ei nu sunt ca tine atât de duri
Sunt fragili, umani și plini de scrum.
Nu sunt ca noi intangibili și răi,
Acestea sunt ființe pure în esență,
Atât de simpli, în aparență.
Zâmbește, înger al morții,
Știi că sunt singura care te doresc
Mai mult decât orice pe lume, te iubesc.

E luni...

Urăsc zilele de luni cu ale ei ore infernale,
Ce-mi devorează sufletul și mintea și mă îngroapă-n uitare
Urăsc zilele de luni înfrigurate.

Urăsc monotonia începutului de săptămână,
Ce îmi provoacă o depresie cruntă...
Urăsc zilele de luni în care cade o ploaie măruntă!

Poezia ta

Eram un suflet amorțit de toamnă când ai apărut și ai schimbat totul în vară.
Felul în care râzi e ca o ploaie caldă, revigorată, te transpune într-o altă lume,
Plină de mister și aventură, de pasiune și dorință, extaz, nebunie și umilință.
Precum o tornadă învârți totul în mintea mea, mă inciți și mă pui pe gânduri,
Schimbi și preschimbi percepția vieții, dărâmi barierele gândirii, dar ridici zidurile iubiri.
Nu am voie să iubesc zâmbetul ștrengar de dimineață, însa port pe piele impregnat sărutul,
Trupul devine monument al atingerilor nocturne, cu degetele te descopăr doar că să te acopăr,
Mișcările tale leneșe ca ale unei mațe răsfățate și mirosul parfumului tău îmi dau fiori.
Ne îmbătam din șoapte și cuvinte amețitoare, doar că să ne trezim la realitate...
Îmi place să mă joc cu mâinile tale, să-ți cuprind degetele într-o încleștare,
Să te sărut lung și nebunesc când cortina cade și rămânem noi, unul lângă altul,
Însa niciodată doi.

Katherina Andreescu

Softer

You want to see the softer side
A side of me that is capable to bleed
To feel the love and see the light.

All of me wants to break through dark
But I am trapped inside my own mind
Trying to keep my heart in one piece.

It's hard to breath when I let go
The wounds of past are just to deep
And will not be able to fall asleep.

I'm in love with the darkness
A little freak in a normal world
A kid without any expectations.

I am not able to speak out loud
Everything that is going through my mind
But I am proud that I can write.

When I compose I can show a softer side

And I can tell you what I really want

That's the true, I wanna see your smile. 

Katherina Andreescu

Arta

Poezia e instrumentul prin care cuvintele devin artă,
Arta e modul în care banalul devine extraordinar
Și astfel se naște capodopera, faptul simplist devine complex...
Nu pot sa fac o capodoperă, nu știu nici măcar dacă e artă,
Sunt doar sentimente exprimate în cuvinte așternute pe coli albe
Emoții, trăiri și muze, experiențe, oameni și fapte, asta e ceea știu să scriu.
Descriu în detaliu caruselul de sentimente din viata mea plicticoasă,
Le îmbrac într-o altă forma și dau un alt înțeles, nici simplist, nici complex.
Nu știu să scriu despre iubire, însa pot să scriu despre dezamăgire,
Dar azi nu am sa o fac, am să scriu despre tine, despre artă și poezie
Modul dement în care viața te pune în situația de a simți ceva fără a putea defini
De la plăcere la extaz, de la fericire la poezie, de la dragoste la realitate.
Ador să înșir cuvinte pe foaie, așa cum ador să te privesc vorbind ore în șir
Ți-am scris de atâtea ori că iubesc marea, dar niciodată că iubesc să mă înec în ochii tăi
Și să mă scufund în adâncul tău, să rămân acolo și să ascult pustiul....
Să mă pierd în labirintul de fraze și cuvinte, să mă regăsesc mereu în fapte
În micile detalii care contează, în sărutul pasional care mă fascinează
Magnetismul cu care zâmbetul ala ștrengar mă hipnotizează, asta e arta, restul e poezie,
Și doar prin tine reușesc să ating perfecțiunea în fericire.

Katherina Andreescu

Friday mood

To tired to fight anymore
There are no wars to win or lose
No more tears to spare, lies to tell
So I surrender my soul...

I can't put the pieces back on
The wounds are healling, but scares are there
Not let me forget I was human once,
But now I feel dead inside.

Numb like this, I can't go on
There is no purpose in this life
Moving on is what I have, be in love
Make mistake after mistake.

I let myself fall in a complicated situation
And for sure it will break my hart
But no matter what, I don't care,
I need to feel anything, even pain.

Absolut

Am nevoie să simt cum îmi curgi prin vene
Să-mi încălzești interiorul, să mă amețești ușor
Când îți sorb fiecare picătură delicată plină de savoare.

Vreau să îmi lipsesc buzele de răceala ta,
Să mă cutremur când îmi dezmierzi papilele gustative
Doar tu mă faci să uit de tot când ești cu mine.

Mă faci să mă simt puternică ori de câte ori îmi mângâi gâtul
Ești viciul meu întunecat, ispită a nopților senine
Te ador și te urăsc, totuși nu vreau să renunț la tine.

În interiorul tău gheața se topește, venin amar cu gust dulceag,
Tu îmi aduci plăcere și durere, când pleci iei cu tine tot,
Și îmi amintești că sunt pe sfert ca tine, rece, amețitoare și rusoaică.

Katherina Andreescu

Just a dream

No words to describe the silence
The quiet scares me more than anything
I wrote you thousands time before
But you never answer...

Lay down I close my eyes to see your smile
I reach out my hand to caress your face
But the sheets are cold, is nobody there
The smell is fading and the memory is lost.

The light of the sun is breaking through glass
Everything was a pretty little innocent dream
You're never here in my arms, never to touch
Only a ghost of my imaginary mind...

Zodia Cancerului

M-am născut sub semnul torid al Cancerului
Tot ce ating se transformă în amintire,
Trăiesc nociv, uit ades de mine, dar niciodată de tine.
Sunt un biet poet fără nume....

M-am născut din pasiunea nebuna a doi nebuni,
Biete suflete damnate etern la singurătate....
Ma îmbăt din melancolie când vântul șuieră-n demență,
Hai să-ți spun o tragedie, eu sunt Rac, tu nu ești Fecioară.

Mă întreb dacă, m-aș fi născut în altă țară, aș fi fost Capricoarnă?
Sau mi-ar fi stat mai bine dacă aș fi fost vreo Scorpioancă?
Iubesc prea mult și prea putin, pun întrebări fără răspunsuri,
Prea visătoare, prea negativista, e clar sunt Cancer fără seamăn.

Mă las purtată de sentimente, nu ascult când rațiune-mi urla-n timpane,
Mă ascund sub măști ce nu sunt ale mele, sunt doar fațade....
Nu poți să vezi laturile toate, sunt prea ascuțite, și nu vreau să rănesc,
Sunt Racul timid ce se dezlănțuie doar când lumina dispare.

Katherina Andreescu

Jocul cuvintelor

E prea frig afară, e rece și în casă

Gândurile îmi zboară pe fereastră, 

Nu e nimeni să mă încălzească...

Scriu nonsensuri aberante pe foi veline

Nu iese nimic, când mă gândesc la tine. 

Și totuși, mă joc cu cuvinte...

Versurile albe sunt modul meu de exteriorizare

Nu pot comunica verbal toate nebuniile, 

Iar dacă aș face-o nu ar mai fi fun.

Spune-mi o idee, ce îți trece prin minte
Aș putea să încerc să o îmbrac într-o poezie,
Doar așa dintr-o copilărie.

Katherina Andreescu

Untold

In the middle of the night
I become alive beside you
We are damned not see the light
Hidden in the shadows all the time.

Kiss your lips, touch your hair
I feel free when your inside me
Bitten my lips, caressing my skin
I just wanna make you scream.

Feel you on top of my body
I can hear your heart beating fast
Hands clutched together
I can taste every inch of you.

The silent is getting hard to stand
Eyes are wide open stared in the celing
I realized everything is falling apart
You will leave when the sun will raise.

Katherina Andreescu

Gânduri de toamnă

Cade ploaia rece fără urmă de regret peste chipurile triste,

Orașul devine mohorât, plin de umbrele deschise

Iar norii se abat asupra noastră suparăți și cenușii. 

Nu te întrista de ploaie, o sa faci riduri dacă stai încruntat, 

Hai să-ți arat frumusețea zilelor de toamnă plumburii...

Privește frunzele ce se leagănă în bătaia vântului de seară, 

Gândește-te la un dans lasciv, un corp ce se unduiește agale. 

Admiră picăturile de ploaie ce se preling pe geamurile aburite, 

Pot fi lacrimile de bucurie ale unei fete ce își astâmpără dorul în bratele lui.

Nu ești încă pe deplin convins de frumusețea peisajului?

Oamenii grăbiți prin ploaie sunt asemenea furnicilor din zilele de vară, 

Grăbiți să găsească un loc, o plăcere, poate chiar o nouă iubire.

Știu, frigul te întristează, lasă-mă să încerc să te fac să zâmbești
Gândește-te la mine ori de câte ori simți vântul că te îngheață,
Imaginează-ți că te prind în brațe și încerc din răsputeri să te încălzesc...
Îți e mai bine? Nu pot sa fac din toamna primăvară, dar aș vrea să-ți ofer
O imagine mai caldă, o toamnă care să te facă să zâmbești de fiecare data când citești.

 Katherina Andreescu

Vis de primăvară

Am avut soarele în suflet și ploaia în ochii,
Timpul părea să staționeze când ne atingeam
Ne îmbătam fără alcool, doar din sărutări senine
Ne încălzeam cu șoapte dintre cele mai line.
Niciun nor nu părea să umbrească zâmbetul tău
În ochii mei puteai citi tot ceea ce îți doreai,
Ți-am promis lumea întreaga fără ezitare,
Însă nu am reușit să-ți dau nici măcar pe jumătate...
A venit toamna, cu norii ei cenușii, să spele păcate,
Să amorțească inimile îndurerate, dar nu exista întuneric
Să poată să umbrească lumina din ochii tăi.
Sub atingerea ta mă încălzeam, acum îngheț în bătaia vântului,
Însă nu îți cer nimic, nici măcar un cuvânt,
Păstrez amintirea ta să-mi țină de urât în iarna ce are să apară
Zâmbetul tău o să topească gheața dinăuntrul meu
Și o să vina primăvara, iar soarele se va juca în părul tău
Și îți voi putea admira din nou bucuria copilăreasca.

Katherina Andreescu

Ideal

Îmi iau doza în fiecare zi când te privesc, 

Zâmbești și amețesc.

Ești idealul de neatins....

Un vis ce nu s-a stins, arde mocnit. 

Ești drogul din diminețile cețoase, 

Antidotul zilelor furtunoase.

Ești meteoritul din nopțile înstelate, 

Care îmi fura visele toate.

Fără tine aș uita sa zâmbesc

Și totul s-ar transforma în praf de stele, 

Prinde-mă de mâna, fugi cu mine

Cât mai departe în lume, 

Nimeni să nu ne știe de nume. 

Doar tu cu mine, un dans în doi

Să pot să-ți ating buzele moi

Când se lasă noaptea, să-ți alung temerile,

Și să te privesc cum dormi.

O zi întreagă ți-aș dezmierda chipul

M-aș pierde și m-aș regăsi în întunericul

Din ochii tăi.

Katherina Andreescu

La fel ca tine

Ploaia rece de toamnă cade peste noi,
Nisipul ud și valurile albe îneacă amintirea ta
A trecut primăvara și simt cum te pierd
Va trece și vara și încet în uitare mă înec...

Torențial și inevitabil a venit sfârșitul,
Puteam să ne înțelegem din priviri, nu aveam nevoie de cuvinte
Însă, acum știi că nu mai sunt copilul de dinainte.
Ceva din mine s-a stricat, am lăsat furia să mă preschimbe.

Lupt împotriva mea, urăsc ceea ce devin,
Urăsc să te las în urma, tu ai fost mereu susținerea mea.
Îmi pierd echilibrul, dar nu pot să te smulg din lumea ta,
Nu vreau să te pierzi și tu la fel ca mine....

Nu mă pot întoarce, nu mai pot fi ce ai nevoie,
Încerc, dar nu pot să te mai înțeleg, deși uneori ești la fel ca mine
Zâmbești în loc să țipi și țipi că să ascunzi teama,
Ești asemeni mie, un copil pierdut într-o lume care nu îți aparține.

Katherina Andreescu

Vis de vara

Mirosul sărat al mării îmi amintește de tine, 

Că într-un vis fără ieșire, cad în alt vis

În care marea se zbate, urlă, agonizează

Valurile înspumate se lovesc nervos de pietre

Ca prin vis, zăresc în zare pescărușii....

                Mi-e dor de mare.

Furtuna cu ai ei nori de plumb întunecă zarea

Dintr-un vis alunec într-un alt vis fără sfârșit

Fulgerele despica cerul, amenințând să-l înece în apă

Tunete demonice, ecouri care se lovesc de stânci

Se sfârșește coșmarul, începe un nou vis....

            Mi-e dor de tine și de mare.

Katherina Andreescu

Autopsia poetului

Ai creat poetul după chipul și asemănarea Ta, 

L-ai lăsat liber să-și descopere sufletul, și ce a rezultat?

Disecând prin interiorul său, găsim organe atrofiate

Bolnave de singurătate, ficatul, splina și rinichi 

Îmbibate în melancolie. 

Inima, sătula de nefericire, a încetat să mai pompeze.

O arhitectură a unei lumii singuratice, frenetice, 

Cu înclinație spre nefericire. 

În interiorul lui s-au dus lupte crâncene, poate chiar războaie,

Dar nu de cucerire, ci mentale, pentru cunoaște, 

Descoperirea unor taine. 

S-a lăsat purtat până la hotarul dintre viață și moarte, 

Că să găsească răspunsuri, să afle marile mistere,

Ce e dincolo de moarte?

Surprins de propria-i descoperire, a realizat că trebuie să moară

Că apoi să poată să trăiască, că trebuie să se piardă

Că să se regăsească....

Iar apoi a eviscerat viața și a găsit înăuntrul ei eternitatea cuvântului

Banalitatea, iubirea și durerea, dorința de absolut și Divinitatea...

Nebunia și pacea sufleteasca....

La autopsie s-a constat că poetul era bolnav de singurătate, 

Cauza morții, sufletul sfărâmat sub greutatea poeziei.

Katherina Andreescu

Feelings

I' m packing my things, I have to go

I can't stand your lies anymore

You were never there when I needed you around....

Have a new conquer?

Maybe she will lie and cheat and broke you're heart 

To know what it's like....

I've learn my lesson, I will stay away, 

Keep my heart safe far from the lies...

You're never true,

Watch me cry, but didn't care

Saw me down and hit me more

So now I'm leaving far away from you....

I can't stand your pretty liars eyes anymore

Moving away, keep going on 

Without you I feel stronger than before.

Katherina Andreescu

Numai toamna

Numai toamna poate să trezească atâtea sentimente contradictorii, 
Să îmbine perfect atâtea culori și emoții, depresii și seducții. 
Numai toamna știe cum să arunce raze de soare orbitor, 
Ca apoi, să aducă norii negri și furtuna nebună. 

Numai toamna mă cuprinde depresia și groaza, agonia și bucuria, 
Când se schimba ora, și frunzele devin ruginii, cad nucile și se fac gutuile. 
Numai toamna plutește în aer un miros călduros și rece deopotrivă, 
Când plouă în continuu, și te îmbolnăvești de plămâni și sinuzită. 

Și totuși, toamna ne despărțim, doar ca sa ne reîndrăgostim
Începem ușor, ușor să retrăim bucuria sentimentelor pe care le descoperim
Ascunse adânc în sufletele inundate și încețoșate.
Numai toamna mă apucă isteria !

Filozofia Timpului

Să simți timpul, să-l atingi cu vârful degetelor, într-o zi banala, pare ireal... 
O iluzie a unei minți obsedate de trecerea timpului și de eternitate.
Timpul nu stă să se odihnească în adâncimea nopții, într-un pat solitar
E asemenea mării, nemărginit, agitat, nu îngheață, nu se evaporă, doar zboară...
Lăsând pe chipurile muritoare urme adânci, șuvițe albe și un noian de regrete, 
"De-aș putea întoarce timpul...", dar el nu se întoarce, nici măcar nu stagnează
Aleargă la nesfârșit, precum mersul pe scară rulantă, doar că urci spre nicăieri.
Așa arată eternitatea, un hău ce se cască înaintea celor care cred că nemurirea e leacul morții. 
Să trăiești la nesfârșit, privind cum tot din jur dispare, e ca atunci când asiști la o piesa de teatru
Nu ai dreptul să schimbi, să vorbești, stai cuminte la locul tău și devii spectatorul propriei vieți...
În goana nebună după eternitate ni se atrofiază simțurile, ne pierdem de noi și ajungem goi, 
Naivitatea ea cea care ne dă speranța, spunem că omoram timpul, dar adevarul este că... Timpul ne omoară lent. 

Katherina Andreescu

Panoramic

După atâta ploaie, soarele cald se arată, 

Primele raze aruncă-n orizontul întunecat

Frânturi roșiatice pe un fundal agonizat. 

Frunzele dansează mișcate de vânt, 

Asemeni spânzuraților, cu al lor sinistru joc. 

În depărtare un corb caută de mâncare.

Culorile de toamnă îmi dau mereu dureri de cap

Arămiul frunzelor devine intens la lumina soarelui, 

Și îmbinarea ciudată a naturii îmi dă fiori...

Tufișuri moarte, uscate se aliniază cu cele încă pline de viață

Dând peisajul citadin un aer boem, rafinat.

Katherina Andreescu

Piesă de teatru

Se coboară noaptea peste decorul citadin, 

Plictis, agonie, nebunie...

Mirosul dulce al ploii de vară plutește-n aer

Dorință, egoism, durere...

Fiecare zi e o scenă cu replici noi, 

Mânie, bucurie, trădare. 

Iar piesa-i regizată de un păpușar

Alegeri, regrete, arbitrare. 

Am obosit să fiu un simplu pion

Goliciune, oboseală, resemnare.  

Vreau să fiu nebunul care spune "Șah mat"

Aroganță, demență, mândrie. 

Fără regrete, să joc piesa asta proastă

Speranță, naivitate, curaj.

Să devin regizor, păpușar și actor

Biruință, vitejie, fericire. 

Să aud ropote de aplauze la sfârșit

Îngâmfare, aroganță, trufie.

Chiar dacă nimeni nu vede că am sufletul ofilit

Tăcere, secrete, minciuni. 

Katherina Andreescu

In the middle of the storm  I could see the snow caming down form the trees,
And hear every living creature fighting and screaming for their lives.
I knew I wasn't alone, a cold sheever coming down on my spine, make me shudder,
In the darkest night, nobody there to see, I felt I wasn't alone anymore.
Something was there by my side, not an inch of my body didn't move, but
I wake up shuting "who are you?" and the sound of frighting and paceful in the same time
My eyes scatter the dark trying to see something. Maybe an angel is beside me
Protect me from myself, or is a demon trying to steal my soul....
I have nothing to offer, you can't take my soul cuz is not mine to give
You can't take my hopes and dreams or what left from my live
You can only stay here with me and watch the moon and the stars,
And when you will realise I have nothing to give, you will go and leave me in my darkness.

Je t'aime

Ești creația mea născut din nevoia de a iubi,
Ființă intangibilă și pură de-ai putea ști...
Râsul tău și cuvintele sublime nu le voi mai auzi,
Je t'aime mon amour.

Departe de tine, aștept să te întorci,
Mă afund și mă înec în gânduri cenușii
Ce vin și zboară precum frunzele de toamnă.
Je vous aimerai pour toujours.

Pe mica scenă a vieții mele, tu regizezi durerea
Și ai rolul principal în nebunia mea.
Ființă frumoasă și sublimă, tu nu cunoști iubirea
Mais aussi, je te aime encore.

Katherina Andreescu

Orașul iubirilor spulberate

Acum plouă în orașul iubirilor spulberate
Și un erou romantic își plânge amorul pierdut,
Cu inima ruptă se îneacă-n uitare
În fundal se aud gemete delirante.

O fată grăbita merge prin ploaie,
E doar un pion în decorul trist și monoton.
Pe frumusețea idioată a chipului ei curg șiroaie
În timp ce un trandafir își scutură petalele într-un dulce abandon.

De la geamul învechit, cu vopseaua cojită,
Devin un observator al carnavalului uman.
Fascinată de simplitatea ta zdrențuită și prăfuită
Cu care încerci să mă îmbraci și să mă numești "iubită".
Plouă sinistru în orașul iubirilor spulberate.

Katherina Andreescu.

Regrete

Sunt în cădere liberă, am aripile strivite sub greutatea lumii

Gândurile îmi devin criminale, fug de mine, mă ascund în ceață, 

Urletele agonice ale tuturor creaturilor vii nu mă lasă să adorm...

Întunericul înghite lacom ultima rază de lumină, lăsând totul fără speranță.

În mijlocul furtunii de mai, pierd părți umane din mine asemenea florilor de cireși,

Visele se risipesc pe aripi de vânt, cad lacrimi în torenții de extaz și nebunie. 

Văd umbre pe perete, amintiri ce încă dor, se întorc să mă bântuie, 

Mă devorează pe interior precum cancerul, mă lupt să alung demonii

O luptă eternă din care nu am cum să ies învingătoare, însa începi să simt

Plăcerea vinovată de a fi eu fără alte măști, condamnată să iubesc,

Vocea care îmi pătrunde până în măduva oaselor și mi se întipărește în creier.

Port urma atingerii angelice, precum un tatuaj nevindecat, pe care îl văd doar eu,

Și îmi provoacă durere ori de câte ori privesc în ochii tăi,
Pentru ca știu că nimic nu poate fi mai trist decât regretele puse pe repeat. 

Katherina Andreescu. 

Fericire

Mai ții minte, când te-am întrebat ce e fericirea, 

Ai ezitat, mi-ai spus ca e o piatră rară, o găsești greu

Și trebuie lupți să o păstrezi. 

M-am tot gândit, și răzgândit, poate ai dreptate, dar totuși

Dacă fericirea e cel mai simplu lucru, o banalitate

Ca o zi de vară în care alegi să ieși și descoperi cerul

Pe care ai uitat să-l mai privești.

Fericirea e cafeaua aburindă într-o zi în care plouă torențial, 

Sau zâmbetul ștrengar al fetei care te privește pe furiș

Prea timidă să se apropie să-ți vorbească și roșește

În clipa în care îi dăruiești o fugară sărutare. 

Fericirea vine din lucrurile mărunte așa cum simplitatea

E forma cea mai frumoasă a eleganței, așa cum perfecțiunea

Se naște din imperfecțiune și devine umanitate.

Te iubesc pentru că zâmbești.

Asta e fericirea, zâmbetul pe care mi-l dăruiești necondiționat.

Fericirea e momentul în care îți dai seama că ai stat o noapte întreagă

Doar să termini o poezie al cărui sfârșit nu vrea să se scrie, și schimbi totul.

Te enervezi și razi când prinzi o sclipire.

Fiecare din noi are propria fericire, dar să nu crezi că o găsim mereu, 

Atunci când nu o mai căutăm, atunci când ne cunoaștem pe noi

Și uităm să ne mai încurcăm cu lucruri complicate, greșesc când spun.

Că fericirea se ascunde în fiecare ?

Katherina Andreescu. 

Așteaptă-mă

Cine va mai avea grijă de mine dacă tu pleci?
Așteaptă-mă, te rog, îmi iau valiza și vin cu tine,
Nu mă lăsa aici, dacă pleci am să fiu singură pe veci.
Tu, înger frumos, așteaptă-mă, vreau să vin cu tine....

Nu închide ușa în urma ta, lăsa-mi speranța,
Lasă-mi chitara ta să-mi țină de urat în nopțile pustii...
Fără tine rămân un corp fără viață,
Așteaptă-mă...ale mele brațe vor să te cuprindă.

Nu mai știu nimic de tine și totul pare rece
Nu mai am speranță și simt cum viața trece....
Întoarce-te, voi fi înger păzitor pentru tine
Aștept, să te întorci la mine.

Katherina Andreescu