Septembrie

S-a dus vara, cu ale ei zile toride, și peste noi a venit cu avânt toamna. 

Vântul amenință să ruptă copacii, 

Frunze dansează hoatic, iar razele soarelui aruncă culori portocalii. 

Bine ai venit septembrie! 

E un început de toamna, cu ceata deasă dimineață, 

Ce înăbușă inimi rătăcitoare. 

E toamna și zilele se scurg agale. 

E toamna și natura încet moare. 

A venit iar septembrie cu ale ei zile alternante

Cad frunze arămii peste suflete înstrăinate, 

Se așterne bruma și frigul ne desparte...

E septembrie și noi suntem departe. 

plictis

Am vrut un cuvant, o privire calda

Am sperat la un sărut cum nu a mai fost vreodată,

Dar in schimb am primit indiferenta și răceală. 

Am visat la o poveste, la o iubire ca-n cartile lui Bronte

La nebunie, extaz și agonie, la bucurie nemarginita,

Iar ce am primit in schimb, a fost doar amagire. 

Apus

In oglinda din baie vad chipul tău,

Cu ochi straini și goi ce privesc atent

Sticla rece, reflexia chipurilor noastre la apus. 

Ca un vis a fost iubirea noastră, 

A început într-o noapte și dimineața s-a dus.. 

Ai fugit cu vise și dorinte, dar ai lăsat lacrimi ce s-au scurs.

In ce alte brate doritoare, in ce asternuturi fine te-ai ascuns? 

Te-am cautat in mii de oameni 

Dar tu te-ai ascuns departe, într-un apus! 

o zi

Ți-am auzit sufletul plângând

Și m-am oprit o clipă, 

Ai inima în bucați, iar chipul tău se schimbă. 

Ochii tăi verzi, plini de strălucire

Astăzi tac și ei,

Și varsă lacrimi în neștire. 

Aș vrea să îți fiu aproape 

Chiar și numai pentru o zi

Să îți spun că durerea dispare,

Doar că nu te-aș putea minți. 

Știi bine câte nopți și zile

Mi-ai alergat fără încetare prin minte. 

Câtă durere am îndurat când ai plecat 

Și poate nici acum nu m-am vindecat.

Și totuși, nu pot suporta să te văd îndurerat, 

Ți-aș șterge lacrimile și cu iubire te-aș pansa. 

Te-aș prinde în brate și te-aș apara, 

Dacă mi-ai da o zi din viața ta. 

Daca la mine ploua, la tine oare e soare?

Plouă mărunt, picăturile se preling triste pe geamurile aburite, 

Asemenea lacrimilor ce curg departe priviri iscoditoare

La mine plouă, dar oare la tine e soare?

Asfaltul e umed și pământul sătul de atâta ploaie, 

Oamenii trec grăbiți, încercând zadarnic să se ferească de stropii reci de seară, 

Obosiți, triști și plictisiți nu mai vad cerul acoperit de nori cenușii cu culori roși de vară. 

Oare la tine e soare, dacă la mine plouă în disperare, 

Soare puternic, strălucitor care să-ți umple inima de bucurie?

Sper să fie soare să poți să te bucuri de zilele de toamna târzii, 

Lumina blândă să se joace-n părul tău întunecat 

Să alungi norii cenuși cu al tău zâmbet dulce și arogant. 

La mine plouă necontenit și e ceață și întunecat, 

S-au format bălți și noroaie de la atâta ploaie, 

Orașul se va transforma în curând într-o mică insulă plutitoare. 

Plouă des și mărunt, iar picăturile reci și nemiloase taie-n carne vie

Trecătorii ce se avântă-n lumea mea cenușie. 

Mi-aș dori ca la tine să fie mereu soare, 

Să nu simți niciodată că sufletul tău moare

Într-o lume bolnavă de la prea multă ploaie. 

Plouă iar, dar ce îmi pasă, în suflet păstrez o zi de vara călduroasă, 

Iar când ceața e prea deasa, mă gândesc la tine, în timp ce mă duc spre casă...

Katherina Andreescu

Iubita mea

Iubita mea ce-i fără de cusur,
Cu gura-i dulce păcătoasă.
Iubita mea, ce altă dată îmi zâmbea,
Azi tace îndurerată.

Cu ochii ei, cei calzi mă urmărea,
Și îmi spunea ades ce mult ea mă iubește.
Cu mâinile albe mă alinta,
Azi nu îmi mai vorbește.

Iubita mea, acum tace și privește, 

Cum toate trec și eu mă scurg încet

Se duce viața din noi amândouă

Și ne prăbușim în adânc.