Mai ții minte, când te-am întrebat ce e fericirea,
Ai ezitat, mi-ai spus ca e o piatră rară, o găsești greu
Și trebuie lupți să o păstrezi.
M-am tot gândit, și răzgândit, poate ai dreptate, dar totuși
Dacă fericirea e cel mai simplu lucru, o banalitate
Ca o zi de vară în care alegi să ieși și descoperi cerul
Pe care ai uitat să-l mai privești.
Fericirea e cafeaua aburindă într-o zi în care plouă torențial,
Sau zâmbetul ștrengar al fetei care te privește pe furiș
Prea timidă să se apropie să-ți vorbească și roșește
În clipa în care îi dăruiești o fugară sărutare.
Fericirea vine din lucrurile mărunte așa cum simplitatea
E forma cea mai frumoasă a eleganței, așa cum perfecțiunea
Se naște din imperfecțiune și devine umanitate.
Te iubesc pentru că zâmbești.
Asta e fericirea, zâmbetul pe care mi-l dăruiești necondiționat.
Fericirea e momentul în care îți dai seama că ai stat o noapte întreagă
Doar să termini o poezie al cărui sfârșit nu vrea să se scrie, și schimbi totul.
Te enervezi și razi când prinzi o sclipire.
Fiecare din noi are propria fericire, dar să nu crezi că o găsim mereu,
Atunci când nu o mai căutăm, atunci când ne cunoaștem pe noi
Și uităm să ne mai încurcăm cu lucruri complicate, greșesc când spun.
Că fericirea se ascunde în fiecare ?
Katherina Andreescu.
