In the middle of the storm  I could see the snow caming down form the trees,
And hear every living creature fighting and screaming for their lives.
I knew I wasn't alone, a cold sheever coming down on my spine, make me shudder,
In the darkest night, nobody there to see, I felt I wasn't alone anymore.
Something was there by my side, not an inch of my body didn't move, but
I wake up shuting "who are you?" and the sound of frighting and paceful in the same time
My eyes scatter the dark trying to see something. Maybe an angel is beside me
Protect me from myself, or is a demon trying to steal my soul....
I have nothing to offer, you can't take my soul cuz is not mine to give
You can't take my hopes and dreams or what left from my live
You can only stay here with me and watch the moon and the stars,
And when you will realise I have nothing to give, you will go and leave me in my darkness.

Je t'aime

Ești creația mea născut din nevoia de a iubi,
Ființă intangibilă și pură de-ai putea ști...
Râsul tău și cuvintele sublime nu le voi mai auzi,
Je t'aime mon amour.

Departe de tine, aștept să te întorci,
Mă afund și mă înec în gânduri cenușii
Ce vin și zboară precum frunzele de toamnă.
Je vous aimerai pour toujours.

Pe mica scenă a vieții mele, tu regizezi durerea
Și ai rolul principal în nebunia mea.
Ființă frumoasă și sublimă, tu nu cunoști iubirea
Mais aussi, je te aime encore.

Katherina Andreescu

Orașul iubirilor spulberate

Acum plouă în orașul iubirilor spulberate
Și un erou romantic își plânge amorul pierdut,
Cu inima ruptă se îneacă-n uitare
În fundal se aud gemete delirante.

O fată grăbita merge prin ploaie,
E doar un pion în decorul trist și monoton.
Pe frumusețea idioată a chipului ei curg șiroaie
În timp ce un trandafir își scutură petalele într-un dulce abandon.

De la geamul învechit, cu vopseaua cojită,
Devin un observator al carnavalului uman.
Fascinată de simplitatea ta zdrențuită și prăfuită
Cu care încerci să mă îmbraci și să mă numești "iubită".
Plouă sinistru în orașul iubirilor spulberate.

Katherina Andreescu.

Regrete

Sunt în cădere liberă, am aripile strivite sub greutatea lumii

Gândurile îmi devin criminale, fug de mine, mă ascund în ceață, 

Urletele agonice ale tuturor creaturilor vii nu mă lasă să adorm...

Întunericul înghite lacom ultima rază de lumină, lăsând totul fără speranță.

În mijlocul furtunii de mai, pierd părți umane din mine asemenea florilor de cireși,

Visele se risipesc pe aripi de vânt, cad lacrimi în torenții de extaz și nebunie. 

Văd umbre pe perete, amintiri ce încă dor, se întorc să mă bântuie, 

Mă devorează pe interior precum cancerul, mă lupt să alung demonii

O luptă eternă din care nu am cum să ies învingătoare, însa începi să simt

Plăcerea vinovată de a fi eu fără alte măști, condamnată să iubesc,

Vocea care îmi pătrunde până în măduva oaselor și mi se întipărește în creier.

Port urma atingerii angelice, precum un tatuaj nevindecat, pe care îl văd doar eu,

Și îmi provoacă durere ori de câte ori privesc în ochii tăi,
Pentru ca știu că nimic nu poate fi mai trist decât regretele puse pe repeat. 

Katherina Andreescu.