Tu, magnolie, floare trecătoare
Te-aș lua acasă, să te țin în vază
Să-ți păstrezi petalele neîntinate
Când te hrănesc cu apă și cu soare.
Ți-as da iubire, să crești cât mai mare,
Să mă acoperi cu petale și parfum
Să mă ocrotești când noaptea cade.
Oh, tu magnolie sălbatică,
Ce n-aș da să te îmblânzesc
Dar tu refuzi să mă privești
Și te scuturi de petale…
Rămâi goală-n primăvară
Iar eu pustiită că nu te pot avea.
Au înnebunit magnolii de când tu n-ai mai venit,
Tânjesc absurd la un cuvânt, o notă fredonată
Scrisă pe o petală de magnolie să-ți amintească
Că te-am așteptat necontenit, nemărginit…
Se înalță fumul de țigară și caut tăcut un semn,
Un corb stă în magnolia noastră, cu aripile gata de zbor
Și ninge cu petale roz și albe peste inimile îndoliate,
Se transformă-n scrum povestea noastră…
Au înnebunit magnolii, au înflorit și s-au ofilit,
Chiar și chipul tău azi pare ca a îmbătrânit
Printre petalele moarte pasiunile se ofilesc…
S-au uscat magnolii și eu tot aștept să-mi zâmbești.
