Lângă tine fiecare secundă ascunde un alt mister,
Când te ating, când mă săruți, când inimile noastre
Se împletesc și bat la unison e ca într-un paradis.
N-am crezut vreodată că aș putea să îmi doresc
Să primesc mântuirea sufletului meu damnat,
Doar ca să rămân în brațele tale cu aromă de Eden.
Simt cum mă schimb și mă transform lângă tine,
Și renunț la vechile paradigme, ma imbat cu fericire
Ori de cate ori privesc in ochii tai vad o alta lume!
Forma imperfecta a naturii umane, geniul combinat cu naivitate,
E pura nebunie pentru ochii care citesc doar ca sa inteleaga!
Si multi dintre noi suntem nebuni, nebuni de dor, nebuni de alb
Prea buni ca sa fim nebuni si totusi nebuni in nebunia noastra!
De ce e mintea intortocheata si totusi cuvintele-s banale?
Cand in nebunie ne afundam si lasam in urma doar lacrimi amare…
Nebunul de dor va spune in mii de forme alambicate acelasi lucru la nesfarsit,
Mi-e dor… si mintea ma doare.
Nebunul de negru va incerca constant prin mutari sofisticate,
Va cauta in mii de forme sa cucereasca regina de alb cu a ei banalitate.
Nebuni suntem toti intr-o lume mult prea mare, nebuni cand incercam la infinit
Sa cautam un sens al unei vieti banale!
Intr-o lume nebuna, ochii tai ma aduc la normal,
Insa as vrea sa nu iti cunosc regretele sau buzele
Sa iti uit numele cand valurile se spart la tarm…
Sa alung toate visele in nori de praf!
Cand ceata se lasa pasii ma poarta iar spre tine,
Desi e frig si innorat, tu ma faci sa simt caldura
Si vreau sa uit si toate senzatiile, emotiile…
Sa te arunc in uitare definitiv!
Dar am nevoie de tine sa ma simt din nou vie,
Vreau sa pastrez adanc in mine parti din tine
Pentru ca stiu ca asa vei ramane vesnic…
Ochii tai si zambetul meu vor dainui si dupa ce noi nu vom mai fi!
Ochii tai, calmul dinaintea furtunii, in ei se ascund temeri,
Regrete stau nespuse pe varful limbii, o otrava prea grea
Pentru un suflet fragil, inaltat pe culmile nebuniei.
Ochii mei, marea agitata, ce ascund dureri neimaginate…
Ochii tai, doua nestemate, reci si goi stralucesc pe un cer pustiu
Unde nici corbii nu zboara si nimic nu ii infioara.
Ochii mei, flacariile iadului, cine se avanta se pierde in visare,
Unde nimic nu e ceea ce pare!
Ochii tai ascund secrete intunecate, in timp ce ai mei lumineaza-n noapte
Drumul inapoi spre o lume plina de soapte.
Ochii nostri sunt plini de lacrimi de smarald
Ce cad in inimi nevinovate…
Pasari zgribulite se ascund printre ramurile inghetate
Si picura mocaneste, in plictis total, stau toate in nemiscare…
Nostalgic se duc pescarusii spre zari intunecate
Cand imi e dor de tine si de mare!
Trec oameni pe strazile batute de ploaie,
De la geamul cojit privesc absent carnavalul citadin.
Din copacul semidezbracat o pasare asteapta
Sa isi intinda aripile sub lumina calda a soarelui.
Ploua rece, un decor sinistru fara culoare
Cine suntem noi oare? Doi straini, doi trecatori?
Poate doua pasari calatoare ascunse de stropi de ploaie
Ce isi iau zborul cand soarele apare!
melancolia, dulcea melodie ce imi sopteste-n ureche amintiri despre noi,
O sublima ploaie de decembrie ce cade lent si ametitor…
Aud din vremuri indepartate versuri ce te cheama inapoi
Pe buze stau uitate saruturi colorate…
Oh, ce vremuri se coboara peste orasul cenusiu,
Cu soapte lungi si vantul te mai cheama, sa mai privesti o data inapoi…
Observ cu melancolie cum tacerea se revarsa peste toti
Pe perna sta uitata amintirea ta!
Frenetic si nebun ne pierdeam printre asternuturi calde,
Cand ploaia bate nostalgic in tristele ferestre…
Azi luminile se aprind, miroase slab a tine si a iarna
Ce gand nebun, melancolic plang ingeri cu chitare.
