Chipul din oglindă mă privește cu ochi goi și zâmbet sfărâmat,
Încerc în zadar să o fac să-mi spună ce îi apasă sufletul înfrigurat
Căci ea nu vrea să-mi mai vorbească, pare o stană de piatră,
Frumoasă, dar rece și îndurerată.
Pe buze stau cuvinte nespuse, regrete și urme de sărutări dintr-un trecut îndepărtat
O privesc sperând să văd în ochii aia verzi o urmă de speranță,
Însă tot ce găsesc ascuns în ei sunt doar durere și amărăciune,
Lacrimi ce s-au transformat în diamant și s-au pietrificat.
Cine e fata din oglinda cu sufletul sfărâmat?
Aș vrea să-mi ating obrazul palid să-i spun că totul va fi bine,
Dar degetele se lovesc metalic de sticla rece și atunci încep să realizez,
Chipul străin cu ochi verzi și goi îmi aparține și mă prăbușesc pe podeaua rece așteptând nimicul….
