Umanitate

Stai și ascultă cum plâng sufletele damnate, 

Cum se scurge viața din trupurile bolnave.

Auzi, suspinele îndurerate....

E trecutul, care ne bântuie în noapte.

Uită-te, cum zăpezile devin noroaie, 

Și copii sărăci care căuta-n gunoaie. 

Deschide ochii, privește ce te înconjoară...

Moarte, durere și boală...

Respiră, pipăie și simte freamătul universului, 

Răul din jur, crimele atroce înfăptuite în taină. 

Simte cum tremură pământul....

Sătul de toate cele ce le poartă....

Plângi, râzi, iubește tot ce te înconjoară, 

Întinde-ți aripile și zboară...

Gustă viața, îmbată-te și pleacă...

Închide ochii, așteaptă, moarte ce se lasă....

Peste gene se așterne somnul etern... 
Noapte buna!

 Katherina Andreescu. 

Eternal

After darkness cames the light, Like a shadow on the sky. 

The despair is killing me, The pain inside is mocking in my head

The dream ends before it begin... When the dawn breaks. 

I go crazy behind the close door, The clouds are gathering on the blue sky. 

If I just could find a way to look inside, Pearls of water are dropping on the ground, 

My hands are shaking on the doorknob...A cold mist cover the streets.

The door is open, inside shines a bright light, I feel blind and overhelmed

Is something inside, but nothing to see, A powerful force I've never felt before...

Like a magnet is pulling me in, A entire world full of joy and good, 

I so excited by everything, that I just don't hear the voices that are calling me back. 

I feel the dead of every living creature, the pain, the agony and the pace that is sattling...

Lay down I see the stars, the beauty of this new world....Lett me go drowining in the sea. 

Katherina Andreescu

Asimetrie de toamnă

Copilă crudă și nemiloasă, cine îți dă dreptul să ucizi?

Să sfâșii ce e mai sfânt în mine, să mă rupi în fâșii mici

Să mă lași în întuneric și să pleci să nu te mai întorci?

Iubirea ta aruncă-n mine săgețile pline de dulcele venin

Buzele tale spun mult adoratele minciuni…

Și totuși înger de lumina ce în întuneric sălășuiești,

De ce nu mă iei cu tine, să fim doar noi, pe veci?

În ochii-ți de smarald citesc durere, iar mâinile îți sunt reci,

Regina mea de gheață, te rog sa nu pleci…

Dar pașii îți sunt mult prea grăbiți, te întorci în lumea ta,

Ce soarta cruda mi-ai pregătit să trăiesc fără făptura ta

Ce durere crunta voi suferi de acum, și totuși aștept să te întorci la mine….

 Katherina Andreescu

O zi de noiembrie

Un covor de frunze mi se întinde în fata
Azi cerul plânge cu fulgi mari de zăpadă.
În mijlocului parcului stă un copil de marmura mată,
Iar lângă el, se sărută un băiat cu o fată.

Pământul ud pe care pășesc mă poartă spre trecut,
Spre tot ce am avut și cu durere am pierdut....
Îmi amintesc cum valurile mi se spărgeau la picioare,
Și mi-e dor de tine, și de mare!

Soarele se ascunde, iar întunericul ușor se lasă,
Ceața devine din ce în ce mai deasă.
E doar o zi de noiembrie urâtă și ploioasă,
Fără vocea ta e o zi atât de plicticoasă!

Orașul e amorțit și plin de fum,
Oamenii sunt gri ca și vremea de acum.
Într-o zi sinistra de noiembrie mă plimb plictisită,
Într-o zi sinistra de noiembrie mă simt părăsită.

Katherina Andreescu

Trist...

E de-a dreptul morbid,
cum plânge cerul cu lacrimi albe,
cum se sfârșesc visele înainte de-a începe,
cum încep coșmarurile agitate....
Când noapte își întinde aripile întunecate.

E de-a dreptul hilar,
cum se deschid rănile nevindecate,
cum se îmbolnăvesc inimile curate,
cum întunericul înghite mințile tulburate.
Zi după zi, noapte de noapte.

Însă e de-a dreptul funebru,
cum murim în fiecare zi câte un pic
cum dispare umanitate din noi până nu mai rămâne nimic,
cum ne pierdem și ne îndepărtăm....
E trist cum uităm să trăim.

Katherina Andreescu

Adevăr

E timpul să mă dezbrac de inhibiții și să dau cărțile pe față,
M-am săturat să mă prefac, asta sunt și nu am ce să fac.
Urăsc teribil când ne mințim, însa ador iadul în care conviețuim.

Sunt crudă, rea și nemiloasă, dintr-o singură îmbrățișare
Te-aș putea transforma în scrum, ți-aș deschide pieptul,
Să-ți smulg inima, pentru ca doar așa va rămâne mereu a mea.

Din ochii tai mi-aș face breloc, iar din coaste pantofi cu toc
Să te pot avea mereu aproape, în caz că mi se face dor.
Ce zici acum, ne mai căsătorim?

E timpul să afli cine sunt...
Răul în esență pură zace adânc...
Îngropat la mare adâncime....în mine!

Katherina Andreescu

Sfârșit

Suntem prinși în al nouălea cerc al iadului,
Gerul și întunericul se abat asupra noastră precum o molimă.
Orașul amorțit se lupta între viață și moarte,
Ce priveliște sublimă!

Nu e nimeni pe drum, se ascund cu toții,
Nici câinii nu mai urlă la luna însângerată.
Îngerul morții coboară încet pe străzile pustii.
Și ne transformăm în gheata.

Diamante cad din cerul supărat,
Corbii trec în zbor și se duc agale
Asta e sfârșitul lumii mele imaginare.
Aș vrea să-ți mai văd o dată zâmbetul arogant...

Și toate se transformă-n scrum...
E prea târziu și se lasă ceață,
Doar umbra mă însoțește pe acest drum.
Mi-e prea frică de viață...

Katherina Andreescu

Un gram de speranță

Privesc pe geam, în timp ce trag din țigară,
Noapte își întinde aripile și cuprinde tot ce e afară
Orașul e îngropat în frig și ceață și as vrea să-ți scriu,
Dar sunt mult prea obosită de la atât ploaie,
Arunc pixul și scutur scrumiera îmbâcsită...

E doar viață fără moarte, și e moarte fără viață.

În casă e cald și rece deopotrivă, și atâtea locuri prăfuite,
Zac aruncate pe podea, mii de scrisori necitite.
E ora târzie, și e prea întuneric, parcă aș sta într-un sicriu
Nu-i nimeni în jur și simt un miros dulce amărui.

E doar moarte fără viață, și e viață fără moarte....

Mă așez pe canapea și mă gândesc cu groază,
La o luptă clasică între rai și iad, îngerii își pierd penele,
Iar diavolii râd isteric, sufletele rătăcite sângerează.
Cine oare câștigă lupta și preia conducere unei lumi stinghere?

E doar moarte, dar și viață, iar între ele există un gram de speranță!

Katherina Andreescu

Secret

Ce încurcat, pare încâlcit și complicat
Să ții un secret ce ți-a fost încredințat.
Taine ce se ascund departe de privirile iscoditoare
Lucruri doar șoptite sunt date spre păstrare.

Ce îți spun acum, as vrea să rămână între noi,
E micul meu secret și nu vreau să-l împart cu alți doi.
Pare delicios de morbid să faci un asemenea legământ,
Totuși, ai vrea să mărturisești, dar nu uita ai promis să-l iei cu tine în mormânt.

În tine se da o lupta, dualitatea e firească, ai vrea sa poți să spui câte ceva
În același timp încerci să-mi câștigi încrederea, dar îți vând un pont...
Dacă vrei să păstrezi un secret între doua persoane, una din ele trebuie sa fie moartă...
Așa ca m-am decis sa-l țin doar pentru mine!

Katherina Andreescu

Octombrie

Trista vopsea cojită de la geamuri și țigla căzută de pe acoperișuri,
Bisericile cu turle înalte și clopote ce țipă-n întuneric,
Stau martori neclintiți.... Sssst....că vine Octombrie!

Ceața se lasă-n orașul meu, acum mut și periferic,
Plin cu flori moarte pe care așez așternuturi albe....
La geam se arată palid Octombrie.

Străzile sunt pusti și zilele înfrigurate de un anotimp întârziat
Cu cerneală neagră și frunze uitate, aștern amorul îndoliat...
Într-o zi ploioasa de Octombrie....

Vântul tipă, verigheta-mi cade, metalic răsună pe asfaltul ud,
În parc stă funebru și îmi zâmbește o statuie nud.
Și iar e Octombrie.

Mă dor tâmplele și iar s-a întors Octombrie,
Îmi sorb cafeaua de la geamul cu vopseaua cojită.
Admir un peisaj funebru!

Un fum negru înecăcios mă sufocă-n Octombrie,
De la atâta ceață și ploaie, visez cu ochii deschiși...
Urăsc zilele lui Octombrie cu toate culorile arămii!

Vis de iarnă

Din cerul însângerat, în noaptea neagră, 

Încep ușor sa se zărească, stele reci, de gheată. 

În zadar întind mâna, căci se transforma în apă

În contact cu pielea mea mult prea caldă. 

Se așterne un covor pufos și alb, peste pământul înghețat, 

Și pășesc ușor, timid, de teamă să nu distrug acest tablou mult așteptat. 

Se aprind stele-n copacii dezbrăcați, iar crengile devin cristale strălucitoare, 

Se simte un aer de sărbătoare cu cântece ce sună-n depărtare. 

În mijlocul furtunii de zăpadă, privesc cerul ce plânge întristat, 

Simt vântul cum șuiera supărat, și amenință sa rupă tot ce îi stă în cale. 

Și mă rotesc pană amețesc, în ritmul fulgilor ce cad, 

Simt cum mă prăbușesc pe un covor adevarat, ce vis de iarnă aberant! 

Katherina Andreescu

Seară de toamnă

Pe aripi de vis îți văd părul tremurând
În bătaia rece a vântului de seară
Îți aud glasul ca un ecou surd
În plină iarnă …

Te simt în adierea rece a vântului de seară
Îți văd ochii printre stele, te-am rugat,
Te-am chemat și ți-am șoptit “Rămâi”
Dar ai plecat …

Am rămas delirând printre amintiri,
Singură, bolnavă de o dragoste nebună
Ce mă mistuie încet, mă sfâșie pe interior
Mult prea lent…

Katherina Andreescu

De-ar fi sa mor...

De-ar fi să mor răpusă-n lupta cu iubirea,
Aș lăsa în urma-mi doar dezamăgirea…
De-ar fi să plec din lumea asta moartă
Aș face-o pe aripi de vânt purtată
Către țărmuri întunecate, acolo cât mai departe
Mi-aș duce visele toate…
De-ar fi să mor aș vrea să aud încă o dată
Vorbele tale tată, cum spuneai odată
Ca tu n-ai să mă pui în groapă…
Iar tu, mama nu mai plânge
Că atâta durere îmi ajunge,
Vreau doar să te mai vad o dată
Cum râdeai ca altă dată.
De-ar fi să mor ce s-o alege
De tine, scumpul meu copil,
Căci umbra mea cea rece
Va merge acolo unde tu nu poți trece,
Dar sufletul meu va sta mereu
Să te vegheze.
De-ar fi sa mor acum, cuvintele sunt de prisos,
Iar ție, copil îndoliat, nu am avere să-ți las,
Însă durerea ți-o voi lua cu mine
Să rămâi cu bine.

Katherina Andreescu

Sinuciderea unui inger

Un înger azi s-a sinucis și se descompune încet, 

Acoperit cu ceară, moarte îl mumifica lent.

A murit cu aripile frânte-n luptă, 

Era bolnav de iubire cruntă. 

Și-a închis ochii albaștrii și goi, 

I-am acoperit cu mătase buzele moi.

Am vărsat lacrimi de sânge pentru sufletul lui. 

Acum trist și pătat cu noroi. 

E mut pentru totdeauna, nu va mai cânta. 

Îi sărut mâna cu vena tăiata adânc. 

Îl plâng,îi tip, mai stai nu pleca....

Vreau să mă îngrop cu tine-n adânc. 

Katherina Andreescu

Intuneric si Lumina

Un ger cumplit se lasă peste orașul zgomotos
Chiciura se așterne pe crengile goale și obosite.
O data cu frigul vine și întunericul nemilos
Ce acoperă pământul cu ale lui aripi zdrențuite.

Încet, încet, oamenii își pierd vitalitatea și speranța
Sunt într-o stare de letargie permanentă,
Nu putem să ne ascundem, să evadam din întuneric.
E prea frig și orașul arată morbid, dar încă nu mă duc acasă.

Vântul urlă în turbare, spulbera frunzele moarte,
Nu e nicio lumina, nici o urma de scăpare...
E întuneric și e ger, iar cerul îndoliat plânge,
Plânge amar cu lacrimi de gheață, și totuși rămâne o speranță.

Un licăr de lumină-n depărtare, o raza călduroasă,
Străpunge întunericul, se da o lupta crâncenă, pe viață și pe moarte.
Un soare timid, somnoros răsare triumfător,
Văd corbii întinzându-și aripile negre și știu că lupta nu s-a terminat.

Katherina Andreescu

Moartea rațiunii

În cele mai întunecate ore al unei zile ploioase de noiembrie

Singurătatea își pune ghearele reci pe trupul, mintea și sufletul meu

Și îmi șoptește la ureche un cântec ce îmi amintește de zilele pline euforie,

Depresia se instalează încet și acum sunt în agonie…

Disperarea își face loc ușor precum un șarpe în patul meu,

Am încurcat iubirea cu un joc periculos și riscant și acum nebunia îmi zdruncină lumea

Și viermele îndoielii se strecoară în mintea mea

Îmi macină nervii și mă debusolează, nu mai știu ce e real și mă agaț de amintirea ta.

Într-un colt întunecat, rațiunea urlă pe fundal ca a obosit să se lupte cu himere

Nevindecatele răni se deschid, degeaba încerc să alung durerea,

Mă afund în golul eternei dureri, nu pot să mai lupt singură împotriva sistemului…

Intelectul pierde lupta, rațiunea moare, cade întunericul peste inimile goale.

Katherina Andreescu

Metamorfoză

A venit toamna, anotimp al depresiilor și transformărilor radicale,
Nu mai sunt copilul florilor albastre de primăvara și nici fata soarelui torid de vară
Acum sunt femeia frunzelor ruginii, care așteaptă vremuri argintii.

Precum frunzele leneșe mișcate de vânt, visele mele se usucă și cad alene
Iubirile se duc în stol și se pierd în zarea cenușie de noiembrie
Sentimentele dispar în umbre întunecoase, iar în urmă cad torenți de lacrimi.

Rămân goală, amorțită, fără viață sau dorință și îmbrac mantia cea albă
De zăpada tricotată, și devin din nou de gheață, rece, rea și nemiloasă, te dobor dintr-o suflare,
Ucid, strivesc tot ce îmi stă în cale, nu mai sunt capabilă de sentimente umane....

Katherina Andreescu

Piesă de teatru

Am urcat pe scena vieții în aplauzele răvășitoare ale publicului extaziat,
Am interpretat fiecare rol ce mi s-a dat, fără regrete și am jucat fiecare act cu pasiune,
Cu pasiunea nebună a unui actor însetat de faimă...
Am plâns, am râs, am țipat, am improvizat și am șoptit cuvintele regizorului...
Numit banal Destin.

De fiecare data m-am ridicat de jos cu un licăr de speranță
Cu un zâmbet amar și ironic pictat pe față și am continuat.
Acum însă, a venit momentul mult așteptat să-mi joc ultimul act
Să ies de pe scena vieții în aplauzele divine ale îngerilor și în lacrimile triste
Ale spectatorilor.

E timpul să cadă cortina peste decorul trist, spectacolul se încheie când actorul moare
Cu aripile secerate în vânt, e în cădere libera, se izbește de pământul ud.
Ucis cu brutalitate de alte personaje înșelătoare, nepăsătoare...ultima scena: Trădare!
Căzută la pământ aud plânsete, râsete și aplauze frenetice...am plecat în plină glorie!
Ultimul act: Moartea.

Katherina Andreescu

Taina morții

Oare ce se ascunde în mintiile noastre,
Acolo în cele mai întunecate colțuri,
Zac uitate, prăfuite, amintiri, idei și vise?

Dar inima, oare ce ascunde...
Sub toate vasele de sânge, sub arterele înfierbântate
Zac acolo toate tainele și pasiunile întunecate?

Fragilitatea naște duritate, zâmbetul ascunde tristețe,
Simplitatea este cea mai complicata formă a percepției
Însă iubirea, ascunde în esență o altă concepție?

Umanitatea care ne caracterizează și ne deosebește,
Îmbracă forma fragilității, complexității și a cruzimii
Dar oare, teama rămâne cel mai mare dușman ?

Teama de moarte se naște în subconștientul nostru,
Fără să realizam își face loc adânc într-un sufletul chinuit
Și ne ferim în zadar, pentru ca la sfârșit...cu toți murim.

Însă marea întrebare, care bântuie mereu, mințile luminate
Rămâne veșnic un mister, pentru că morții nu reînvie să răspundă la faimoasa întrebare,
Unde se duce sufletul, când corpul moare?

  Katherina Andreescu

Vis de iarnă

Sub zăpada moale, în pământul înghețat,
Zace îngropat, visul unei nopți de iarnă
Din care ne-am trezit buimăciți și aroganți.
Părea că nu ne-am odihnit prea bine.

În timpul somnului, cred m-a furat curentul,
Pentru că m-am trezit cu o durere surdă în piept.
Și un gol imens mă apasă, îmi revin frânturi din vis,
A fi adormit sau a fi treaz, totul e doar un concept.

Sinistru sentiment pune stăpânire pe mintea mea,
Oare chiar am visat, te-am găsit ca să te pierd ?
Parfumul tău pe perna, locul tău în pat, e gol acum...
A fost doar un coșmar, unde nici tu, nici eu, nu am existat.

Katherina Andreescu

Ai plecat...puteai să mai rămâi...

De ce vrei să mă strivești?
Ți-ai făcut bagajele, îmi spui că pleci
Cerul s-a întunecat, miroase a ploaie.
Te prind de mână și zâmbești amar...

Ai mâinile reci, și degetele tale mă rănesc
Vântul s-a pornit, înfiorător cum toate mor...
Vise, iluzii, speranțe și inimii sfărâmate
A început furtuna, unde vrei să te duci?

Îmi spui cuvinte menite să-mi facă rău
Dar nu pot să aud decât vântul care urlă la fereastră
Privești absentă-n jur, nimic nu te mai interesează.
Locul nostru de altă dată vrei să-l părăsești.

Mă ridic și te prind înainte să ajungi la ușă,
Te cuprind în brațe, dar parca nu ești tu, ești alta
Dacă ieși pe ușa aia îmbrăcată așa, ai să răcești.
Nu întorci nici măcar capul, spui adio și pleci.

Rămân singură și amorțită în cămăruța mea cea mică,
Fără tine e atât de frig și nu mi-ai lăsat nimic să mă încălzească,
Ai luat cu tine tot, mă gândesc cât de multe ți-au încăput într-o valiză...
Și vise, și speranțe, dar amintirile și lacrimile mi le-ai lăsat mie.

Să mă înec în durere, alcool și prea multe țigări...
Depresia și isteria îmi țin companie, nebunia mi-e colegă de cameră
În liniștea morbidă a nopții îmi revin atâtea fragmente, sunt o epavă...
Ai avut dreptate să pleci atât de departe, dar totuși...oare cum era dacă rămâneai?

Katherina Andreescu

Mi-e dor...

Un dor nebun îmi da târcoale și mă împinge să te sun... 

Un dor precum întinsul oceanului de mare, 

Și adânc ca oceanul far de fund. 

Un foc ce ar topi ghețare, și ar lumina și iadul cel mai sumbru. 

De ochii tăi, de n-ar fi ei, as rămâne fără zare, 

Prefă-te-n duh și mă bântuie în noapte, schimbă-te-n înger

Și ziua în lumina caldă, vino și du-mă cât mai departe. 

De nu merit să mă strigi, să mă chemi la tine, 

Tăcut să ramai pe veci și al meu nume să-l uiți!

Uita-mă, asa cum eu nu te voi uita,

Amintirea o port în suflet ca pe lucru cel mai sfânt...

Marea toată n-ar putea să înece dorul ce a rămas în urma ta. 

Katherina Andreescu 

Adio, dar rămâi cu mine

Pe aripi de vis îți văd părul tremurând
În bătaia rece a vântului de seară,
Îți aud glasul ca un ecou surd
În plină iarnă …

Te simt în adierea rece a vântului de seară,
Îți văd ochii printre stele,te-am rugat,
Te-am chemat și ți-am șoptit “Rămâi”
Dar ai plecat …

Am rămas delirând printre amintiri,
Singură, bolnavă de o dragoste nebună
Ce mă mistuie încet, mă sfâșie pe interior
Mult prea lent…

E anotimpul nevrozelor și momentul depresiilor
Acum mă pierd printre fantomele trecutului,
Te ating printre frunzele ruginiii și te sărut amar.
Adio...mai stai, nu pleca…

 Katherina Andreescu

Vine iarna...

S-a risipit ceața și ploaia s-a oprit, 

Cerul s-a limpezit, norii au fugit.

Simt că mă vindec de melancolie

Frunzele aurii se balansează ușor

Sub un soare de toamnă răcoritor.  

Nu mai simt nici iubire și nici ură. 

Nopțile negre se lungesc peste noi

Zilele fug, se ascund prin alte odăi. 

Am uitat de ochii tăi. 

Va cădea zăpada ca o plapuma albă, 

Și copacii vor încremeni plini de promoroacă. 

S-a dus dracului iubirea noastră. 

Katherina Andreescu

Sărutul dulce al morții

Ascult liniștea morbida a lui decembrie cum pică
Privesc absent decorul amorțit de vreme
Și aștept să vină, din cerul cenușiu, o veste
Să cadă amețitor un sfârșit de poveste.

Un înger cu aripi negre să apară,
Un înger dintre cei mai frumoși
Să intre-n ruinele inimii mele amare
Și să-mi aline sufletului cu cântece cerești.

Să-mi accelereze pulsul și să-mi dezghețe sufletul,
Să-mi aducă-n dar cel mai frumos cadou,
Sărutul dulce al morții ce se apropie cu pași mici
Și îmi înalță sufletul pătat în edenul mult așteptat.

Oprește războiul meu cu lumea, potolește furtuna
Ce urla în sufletul meu chinuit de atâta luptă,
Redă-mi viața, zâmbetul de altă dată...
Vreau să fac pace cu mine, să ating eternitatea....

Katherina Andreescu

Floare de zapadă

Draga mea șterge-ți lacrimile de pe chip,
nu avem timp de zăbovit
afară se lasă ger și e înnorat
și mai avem atâta de umblat.

Te aud suspinând când mergi lângă mine,
stai liniștită, când nu mai poți înainta
te voi ajuta eu, te poți baza pe mine
voi mereu în preajma ta orice s-ar întâmpla.

Zăpada cade amețitor, zâmbești amar
privind fulgii cum se joaca-n aer
în urma cu câțiva ani te jucai și râdeai
acum îți mai vad zâmbetul în poze.

Te ridic de jos și încerc să te încălzesc
rezistă, te rog, mai avem atât de puțin
prin câte am trecut împreună, acum e ușor
nu renunța, am nevoie de tine...
                      Tu ești cealaltă parte din mine.

Pentru totdeauna Feliciei!

Katherina Andreescu

Prea multa ceață....

S-a oprit furtuna, și o ceață deasă a coborât asupra nostră, 

Cerul pare un albastru spălăcit și soarele se lupta-n zadar să iasă....

E prea multa ceață.

Nu mai cad torenții de lacrimi peste orașul scufundat, 

În liniște și agonie, pâcla, fum și iz de iarnă 

Cred că vine de la ceață. 

Asemenea zilelor de iarnă cenușii, totul pare gri și agonizat, 

Nu mai plouă deprimant, e doar viață fără moarte și e moarte peste tot...

E întuneric și e haos...doar ceață!

Nu se arata nicio lumină, niciun licăr de speranță...

Suntem asemenea nebunilor ce rătăcesc aiurea prin viață, suntem pustiiți și fără vlagă...

Noroc că ne-a mai rămas un gram de nebunie să vedem dincolo de ceață. 

Katherina Andreescu. 

Vis pierdut

Cine ești tu oare, de îmi spui atâtea vorbe amețitoare?

Înger de lumină, surd, orb și mut…

La rugămințile mele amare rămâi imună, ca o boare…

Dar ce nu știi tu, copilă, că deși ești far-de vină,

Frumusețe-i trecătoare….

Ca o rază de lumină ce se pierde-n întuneric.

De ce te vrei să mă ții în brațele tale?

Să mă transformi în țărână sub atingerea ta nebună,

Să mă otrăvești încet cu veninul buzelor tale,

De ce copila mea iubita nu înțelegi?

Frumusețe-i trecătoare…

Și îți văd ochii mari și verzi în lumina de cleștar,

Of, copila mea, nu înțelegi? Viața-i plină de iluzii înșelătoare,

Nimic nu e asa cum pare, iar frumusețea ta e trecătoare…

Și, totuși pleci, amar zâmbind, nu privești în urmă,

Să vezi ce lași când treci ca o furtună.

Nimic nu e ceea ce pare….

În noapte grea ce vine, totul e fără sens,

Tu nu mai ești să-mi spui cuvinte amăgitoare,

Iubita mea infantilă și crudă, mi-ai marcat sufletul

Cu zâmbetul tău de fecioara tristă, și dusă-ai fost

Peste veacuri, să nu te mai pot găsi vreodată…

Dar cuvintele tale mi-au rămas în minte,

Nimic nu e ceea ce pare…

Katherina Andreescu

Buna dimineata sau Noapte buna?

Bună dimineața iubito, 

E o dimineață posomorâtă și friguroasă, 

Și dacă privești pe geam o să vezi ca se lasă ceața. 

Ia-ți o pătură și acoperă-ți trupul când îți bei cafeaua.

Îți amintești când te trezeam ușor și îți șopteam atât des,

E dimineață, trezește-te iubito, o noua zi te așteaptă.  

Aroma caldă de cafea îți dezmierda simțul olfactiv

Asemenea unei pisici leneșe te ridicai, din așternuturile mele...

Ți-am dat în dar lumea și marea, viața și toate luminile sclipitoare, 

Îți amintești când te țineam în brațe, când ne cuibăream sub pătură, 

Și uitam de lumea întreagă, iar timpul stătea în loc doar pentru noi, 

Dar acum e târziu, și departe sunt toate. 

Noapte bună iubito, 

Pune-ți capul pe perna mea, închide ochii și imaginează-ți că sunt acolo,

Te sărut și îți mângâi obrazul alb și ud de lacrimi amare, 

Dormi acum când iarna vine, măcar în vis întoarce-te la mine. 

Katherina Andreescu

Pentru totdeauna

Nu am să-ți mai cer vreodată ce nu-mi vei putea da,

Și nici nu am să te acuz sau să te întreb de ce ai plecat la ea...

Nu am să-ți mai cer cuvinte multe și fără de sens, 

Și nu am să te acuz ca nu m-ai înțeles. 

Nu am să-ți mai cer cuvinte, gesturi sau iubire, 

Și nu am sa te mint spunând ca plecarea ta nu a fost o dezamăgire.

Niciodată nu am să-ți mai cer...

Să plângi pentru mine și să mă învălui în mister. 

Nu am să te învinovățesc pentru multe minciuni, 

Dar nici nu am să spun ca în viața mea nu ai făcut minuni. 

Și de se va întâmpla vreodată ca lumea să te învinuiască, 

Tu, întoarce-te în lumea mea, și ale mele brațe or să te ocrotească!

Și de vor fi munți între noi și ape, ploaie, vânt și toate, 

Caută în inima ta și promit ca te voi salva.

Nu am să-ți mai cer nimic și îți voi da totul, inima îți voi picta

Și de se va întâmpla să nu mai fiu acolo, strigă-mă....

Din țărână mă voi ridica să răspund la chemarea ta!

 Katherina Andreescu. 

O mie de fetze

O mie de feţe colorate, triste și îmbătrânite, 
Se miscă haotic pe lângă mine, privesc amuzată, deprimată
O mie de fețe neclintite. 

Priviri fixe, goale, îndrăgostite și abstracte
Exprimă tot ceea ce sufletul simte, fără a fi nevoie de cuvinte
Priviri triste și arogante. 

Zâmbete, lacrimi, șoapte și suspine
Se ascund prin unghere întunecate, sau se etalează în văzul tuturor, 
Bucurie, durere, moarte.

Dintr-o mie de fețe veșnic în mișcare, 
Jumatate au sufletele amorțite, moarte. 
O mie de feţe fără scăpare. 

Katherina Andreescu.