Nu mai sunt copilul florilor albastre de primăvara și nici fata soarelui torid de vară
Acum sunt femeia frunzelor ruginii, care așteaptă vremuri argintii.
Precum frunzele leneșe mișcate de vânt, visele mele se usucă și cad alene
Iubirile se duc în stol și se pierd în zarea cenușie de noiembrie
Sentimentele dispar în umbre întunecoase, iar în urmă cad torenți de lacrimi.
Rămân goală, amorțită, fără viață sau dorință și îmbrac mantia cea albă
De zăpada tricotată, și devin din nou de gheață, rece, rea și nemiloasă, te dobor dintr-o suflare,
Ucid, strivesc tot ce îmi stă în cale, nu mai sunt capabilă de sentimente umane....
Katherina Andreescu
Sa stii ca nu pentru toata lumea toamna este deprimanta.
RăspundețiȘtergere:)) stiu, imi cer scuze daca poeziile mele sunt prea triste, dar pentru mine toamna si iarna sunt usor depresive.
ȘtergereO sa incerc sa scriu ceva mai optimist pe viitor