În bătaia rece a vântului de seară
Îți aud glasul ca un ecou surd
În plină iarnă …
Te simt în adierea rece a vântului de seară
Îți văd ochii printre stele, te-am rugat,
Te-am chemat și ți-am șoptit “Rămâi”
Dar ai plecat …
Am rămas delirând printre amintiri,
Singură, bolnavă de o dragoste nebună
Ce mă mistuie încet, mă sfâșie pe interior
Mult prea lent…
Katherina Andreescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu