Ai plecat...puteai să mai rămâi...

De ce vrei să mă strivești?
Ți-ai făcut bagajele, îmi spui că pleci
Cerul s-a întunecat, miroase a ploaie.
Te prind de mână și zâmbești amar...

Ai mâinile reci, și degetele tale mă rănesc
Vântul s-a pornit, înfiorător cum toate mor...
Vise, iluzii, speranțe și inimii sfărâmate
A început furtuna, unde vrei să te duci?

Îmi spui cuvinte menite să-mi facă rău
Dar nu pot să aud decât vântul care urlă la fereastră
Privești absentă-n jur, nimic nu te mai interesează.
Locul nostru de altă dată vrei să-l părăsești.

Mă ridic și te prind înainte să ajungi la ușă,
Te cuprind în brațe, dar parca nu ești tu, ești alta
Dacă ieși pe ușa aia îmbrăcată așa, ai să răcești.
Nu întorci nici măcar capul, spui adio și pleci.

Rămân singură și amorțită în cămăruța mea cea mică,
Fără tine e atât de frig și nu mi-ai lăsat nimic să mă încălzească,
Ai luat cu tine tot, mă gândesc cât de multe ți-au încăput într-o valiză...
Și vise, și speranțe, dar amintirile și lacrimile mi le-ai lăsat mie.

Să mă înec în durere, alcool și prea multe țigări...
Depresia și isteria îmi țin companie, nebunia mi-e colegă de cameră
În liniștea morbidă a nopții îmi revin atâtea fragmente, sunt o epavă...
Ai avut dreptate să pleci atât de departe, dar totuși...oare cum era dacă rămâneai?

Katherina Andreescu