Plouă mărunt, picăturile se preling triste pe geamurile aburite,
Asemenea lacrimilor ce curg departe priviri iscoditoare
La mine plouă, dar oare la tine e soare?
Asfaltul e umed și pământul sătul de atâta ploaie,
Oamenii trec grăbiți, încercând zadarnic să se ferească de stropii reci de seară,
Obosiți, triști și plictisiți nu mai vad cerul acoperit de nori cenușii cu culori roși de vară.
Oare la tine e soare, dacă la mine plouă în disperare,
Soare puternic, strălucitor care să-ți umple inima de bucurie?
Sper să fie soare să poți să te bucuri de zilele de toamna târzii,
Lumina blândă să se joace-n părul tău întunecat
Să alungi norii cenuși cu al tău zâmbet dulce și arogant.
La mine plouă necontenit și e ceață și întunecat,
S-au format bălți și noroaie de la atâta ploaie,
Orașul se va transforma în curând într-o mică insulă plutitoare.
Plouă des și mărunt, iar picăturile reci și nemiloase taie-n carne vie
Trecătorii ce se avântă-n lumea mea cenușie.
Mi-aș dori ca la tine să fie mereu soare,
Să nu simți niciodată că sufletul tău moare
Într-o lume bolnavă de la prea multă ploaie.
Plouă iar, dar ce îmi pasă, în suflet păstrez o zi de vara călduroasă,
Iar când ceața e prea deasa, mă gândesc la tine, în timp ce mă duc spre casă...
Katherina Andreescu
