Plecata

Ai fugit departe, prea departe de inima mea
Acolo unde ești nu îmi dai șansa să te pot urma,
Aș fi mers cu tine și în pământ, dar când iubire trece
Ridici ziduri, pui lacăte și clădești bariere..
Am să te întreb direct, fără prea multe artificii
De ce ai ales ce ai ales și spune-mi sincer, iubirea ta e rece?
Șoptește-mi la ureche, scrie-mi de nu poți vorbi,
Dar nu mă lăsa să îndur indiferența ta.
De nu merit să ma iubești alungă-mă departe,
Dar spune-mi, dacă vrei să stau, și voi rămâne o eternitate.

Orașul meu

Orașul meu e gol, s-a dezbrăcat de locuitorii săi, și nu lent și firesc
Ci brutal și violent, lăsând în urma puținii supraviețuitori.
Însuși cerul transcende la goliciunea lui,
Acoperind clădirile cu nori cenușii amenințători.
Micul Paris are un aer apocaliptic, pierzându-și treptat pulsul,
Dar nelăsându-se prada disperării, el continuă să lupte pentru fărâmă de speranța rămasă în urma extincție.

Orașul metropolă își înfige colții în pielea alba a micii societăți
Și își trage de acolo dorința de viata, lăsând în urma corpuri fără viață.
Ușor ne mecanizează, transformându-ne în păpușile sale,
Vom râde și vom plânge la comanda sa, fără drept de apel, 

Vom lupta la aducerea la viață a unui oraș în comă.
Vom fi cei care ne vom sacrifica pe altarul de asfalt încins
Și cei care vom supraviețui urgiei ce s-a abătut asupra lui.

Orașul meu aglomerat și colorat odată, își etalează acum tristețea și goliciunea în toată grandoarea sa,
Și ne invita să îi fim psihoterapeuți la depresia și nebunia instalată pe străzile sale,
Ne implora mut să îl salvam de nebunie, să îl scoate din depresie și să-l readucem la viață.

O altă ea în viața ta

Am stat prea mult, trebuie să plec
Nu mă întreba nimic, e deja tardiv să îți mai explic
Ți-am dat în grijă inima mea, iar tu ai strivit-o sub picioare,
Ai dat-o la schimb pentru o sărutare...
A meritat să faci trocul? Crezi ca vei primi tot ce îți dorești?
Ai grijă, nu toate te vor iubi, nu toate vor fi acolo pentru tine...
Mi-ai luat tot, cu un singur gest, printr-o tradare
Am rămas singură, într-o lume mult prea mare...
Așa că, te rog, dă-te din ușă, nu mai are sens să stau
Ai avut totul în mâna, dar ai dat cu piciorul
Am plecat cu toate visele și amintirile, cu toate certurile, cu toate săruturile.
Și abia, când eu voi fi departe, vei știi ca ai pierdut tot pentru o sărutare.

Nevoie de noi

Am nevoie să trăiesc în tine
Să simt din nou că îți curg prin vene
Am nevoie să te simt lângă mine
Să alerg din nou prin gândurile tale...

Am nevoie de iubire, de iubirea ta curată
Să simt că trăiesc, că pot să râd ca altă dată. 

Noi suntem aici, toate vin și pleacă, 

Eu sunt lângă tine de fiecare dată

Să îți șterg lacrima fugară....

Am nevoie de tine, așa cum eram cândva

Când lumea nostră nu era tristă și plouată, 

Am nevoie de noi să pot să mai trăiesc o dată

Fericirea în starea cea mai pură, nebunia și extazul.  

Îmi pare rău

Îmi pare rău pentru tot ce am făcut
Îmi pare rău pentru ce nu am făcut,
Îmi pare rău pentru toate cuvintele ce încă dor
Îmi pare rău pentru toate clipele în care ți-a fost dor...
Îmi pare rău că nu am fost acolo,
Îmi pare rău că nu te-am iubit cât ai meritat,
Îmi pare rău pentru toate lacrimile ce le-ai vărsat.
Îmi pare rău că nu am știut să apreciez tot ce mi-ai dat.
Îmi pare rău, atât de rău, pentru momentele de nebunie
Și pentru cele ce or să vie,
Îmi pare rău pentru nopțile în care nu mai eram noi
Și visele dureau atât de tare.
Îmi pare rău pentru diminețile ploioase
Și pentru durerile de oase.
Îmi pare rău, atât de rău, încât sufletul mă doare...

Muză

Îmi ceri să scriu,
să ridic de jos stiloul și să aștern din nou cuvinte fără sens.
Ți-am spus de mii de ori, însă nu mă asculți,
Muza mea a demisionat, a fugit în lume și m-a lăsat fără strop de inspirație.
Nu îmi găsesc toate cuvintele, ideile zboară prin aer,
Abia îmi leg șireturile, darămite să scriu versuri.
Nu îmi cere să scriu despre bucurie, despre emoția de a trăi,
Nu îmi cere să fiu altcineva... Nu îmi cere să scriu la comanda ta sau a altcuiva.

Cosmarul din realitate

Inima îmi plânge, rațiunea urlă
Se dă o luptă crâncenă în mine
Totul e un vis urât, trebuie să mă trezesc!
Tu nu ești capabilă de trădare...

Și totuși, nu mă pot opri din visare...
Coșmar după coșmar, ceartă după ceartă
Ea e reala, tu erai a mea o dată,
Acum e doar război între noi.

Îmi ceri iertare, îmi spui să uit
Vreau să mă trezesc acum, să mă ții iar în brațe
Dar coșmarul continuă, și tu plângi
Și inima îmi plânge, ea nu e reala, iar noi am fost o dată.

Prăbușire

M-am prăbușit în mine
Atât de jos încât nu mai vad nimic
În interiorul meu se aud voci
Care plâng și se lupta
Nu înțeleg ce vor
În adâncul meu e întuneric
Pereții sunt plini de tine
Și pe jos ma lovesc de bucăți de suflet
Aveam cândva o inima
Era plina de fericire
Acum e țăndări
M-am prăbușit în mine
Și am rămas doar eu pe podeaua rece...

Cimitir

Asta a rămas din relația noastră
Un cimitir mare
Plin cu amintiri, vise și speranțe
Toate planurile sunt îngropate adanc
Toate visele au murit incet
Cineva canta veșnică pomenire
Altcineva împarte bucate
Asta a rămas din relația noastră
Praf...
Cruci pline cu ''te iubesc''
Flori aruncate peste ele
Noi ne-am înmormântat pe "noi"
Cei care am fost odată...

Dezamăgire

Tu, cea care îmi ești iubita
Muza, prietena, amanta
Ți-ai dat vise și speranțe
Și le-ai ars fără regrete ....
Simt pe limba gustul amar
Al dezamăgirii...
Tu, iubita mea cea fără de pata
M-ai mințit o singura dată,
Și totuși simt ca viața noastră,
E o minciuna gogonata.
Te-am iubit mai presus de orice
Și am încercat sa îți ofer de toate
Dar la final de vers, acum
Am rămas fără doar eu, în noapte.

Jump

I don't feel anything
I'm just an empty shell...
No pain, no hungry, no thirst
No more fear or death...
I feel lost in a world I built
But is not mine anymore,
I thought you were my hope
The one that saves me on a fall
But you were just the one
That pushes me to jump.

Conștiință

Când toate se pun de-a curmezișul,
Lucruri ce ne legau o data acum se împotrivesc
Nimeni nu te vrea lângă mine, nimic nu mă lasă să te am...
Am luptat, am sperat și abia acum am realizat,
Ce te ține la distanță e natura mea, egoistă și rea.
Nu pot să te mai chinui, nu pot să te opresc,
Iubirea mea e toxică, ucide lent, dar sigur
Nu vreau să-ți rănesc sufletul, nu vreau să-ți vad lacrimile.
Fugi departe de mine, ține-te la distanță,
Azi nu e lumea toată, ci eu sunt vinovată.
Nu rămâne aici, o să-ți iau încet totul,
Și-am să te otrăvesc până ai să ajungi să mă iubești...
Apoi, am să-ți rup sufletul în două și am să te părăsesc.
Te rog pleacă, nu privi în urmă, mergi pe drumul tău
Căci mi-e teamă, dacă ai să rămâi,
Că aș putea să te iubesc și sa-mi pierd sufletul în ochii tăi.

Te las

Te-am lăsat să intri în sufletul meu,
Ți-am permis să stai în adâncul sângelui
Să clocotește în venele mele,
Să devii parte din mine...
Te-am lăsat să vezi stări și defecte,
Să admiri zâmbete și riduri
Să citește în palmele mele
Te-am lăsat să fii parte din mine...
Ți-am arătat nebunia,
Dar nu ți-ai ferit privirea
Ți-am expus depresia
Și te-am lăsat să fii parte din mine.
Dar acum te las să cunoști amărăciunea,
Îmi etalez sufletul sfărâmat
Îți șoptesc secretele durerii
Te las să fii tu, departe de mine.

Înfrângere

Dezolată privesc în gol, am depus armele
Mă declar învinsă în lupta asta,
Mi-ai luat tot, vise, zâmbete...TOT!

Nu mai vreau să mai lupt, iubirea nu e pentru mine
Las capul jos, sunt gata să îmi semnez înfrângerea,
Cine sunt eu de mâine fără tine?

Război

Suflete devastate zac în letargie
Înăuntru e gol, se poarta războaie,
Lumina și întuneric, extaz și agonie
Se sfârșesc lacrimile, în ploile toride.

În zorii dimineților iubirile apun,
Inimile zdrobite armele le depun
Durere și plăcere, bucurie și tristețe
La amurgul roșu iubirile se plâng.

Tornadă

Sunt asemenea unei tornade, distrug tot în calea mea,
Las în urma suspine și regrete, oameni devastați sentimental...
Nu am nimic bun în mine, nicio picătură de umanitate
Am devenit asemenea figurilor de ceară, la interior sunt goală.
Mă tem de propria-mi persoană, de cuvintele ce rănesc
Mă ascund adesea sub măștile senine, dar la mine, sufletul e distrus.
Nu ma iubi, nu ai ce...nu a rămas decât o carcasa din vechea fată
Nu vreau, dar îmi e în instinct să rănesc...
Pleacă departe, fugi din calea mea, ai sufletul prea pur să-l otrăvesc,
Te implor urăște-ma de mâine, aruncă-mă în oceanul de amintiri
Nu lasă să se piardă partea din tine pe care o iubesc!