Orașul meu

Orașul meu e gol, s-a dezbrăcat de locuitorii săi, și nu lent și firesc
Ci brutal și violent, lăsând în urma puținii supraviețuitori.
Însuși cerul transcende la goliciunea lui,
Acoperind clădirile cu nori cenușii amenințători.
Micul Paris are un aer apocaliptic, pierzându-și treptat pulsul,
Dar nelăsându-se prada disperării, el continuă să lupte pentru fărâmă de speranța rămasă în urma extincție.

Orașul metropolă își înfige colții în pielea alba a micii societăți
Și își trage de acolo dorința de viata, lăsând în urma corpuri fără viață.
Ușor ne mecanizează, transformându-ne în păpușile sale,
Vom râde și vom plânge la comanda sa, fără drept de apel, 

Vom lupta la aducerea la viață a unui oraș în comă.
Vom fi cei care ne vom sacrifica pe altarul de asfalt încins
Și cei care vom supraviețui urgiei ce s-a abătut asupra lui.

Orașul meu aglomerat și colorat odată, își etalează acum tristețea și goliciunea în toată grandoarea sa,
Și ne invita să îi fim psihoterapeuți la depresia și nebunia instalată pe străzile sale,
Ne implora mut să îl salvam de nebunie, să îl scoate din depresie și să-l readucem la viață.