Chiciura se așterne pe crengile goale și obosite.
O data cu frigul vine și întunericul nemilos
Ce acoperă pământul cu ale lui aripi zdrențuite.
Încet, încet, oamenii își pierd vitalitatea și speranța
Sunt într-o stare de letargie permanentă,
Nu putem să ne ascundem, să evadam din întuneric.
E prea frig și orașul arată morbid, dar încă nu mă duc acasă.
Vântul urlă în turbare, spulbera frunzele moarte,
Nu e nicio lumina, nici o urma de scăpare...
E întuneric și e ger, iar cerul îndoliat plânge,
Plânge amar cu lacrimi de gheață, și totuși rămâne o speranță.
Un licăr de lumină-n depărtare, o raza călduroasă,
Străpunge întunericul, se da o lupta crâncenă, pe viață și pe moarte.
Un soare timid, somnoros răsare triumfător,
Văd corbii întinzându-și aripile negre și știu că lupta nu s-a terminat.
Katherina Andreescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu