În bătaia rece a vântului de seară,
Îți aud glasul ca un ecou surd
În plină iarnă …
Te simt în adierea rece a vântului de seară,
Îți văd ochii printre stele,te-am rugat,
Te-am chemat și ți-am șoptit “Rămâi”
Dar ai plecat …
Am rămas delirând printre amintiri,
Singură, bolnavă de o dragoste nebună
Ce mă mistuie încet, mă sfâșie pe interior
Mult prea lent…
E anotimpul nevrozelor și momentul depresiilor
Acum mă pierd printre fantomele trecutului,
Te ating printre frunzele ruginiii și te sărut amar.
Adio...mai stai, nu pleca…
Katherina Andreescu
Triste poezii, asa iti este sufletul mereu?
RăspundețiȘtergere