Moartea rațiunii

În cele mai întunecate ore al unei zile ploioase de noiembrie

Singurătatea își pune ghearele reci pe trupul, mintea și sufletul meu

Și îmi șoptește la ureche un cântec ce îmi amintește de zilele pline euforie,

Depresia se instalează încet și acum sunt în agonie…

Disperarea își face loc ușor precum un șarpe în patul meu,

Am încurcat iubirea cu un joc periculos și riscant și acum nebunia îmi zdruncină lumea

Și viermele îndoielii se strecoară în mintea mea

Îmi macină nervii și mă debusolează, nu mai știu ce e real și mă agaț de amintirea ta.

Într-un colt întunecat, rațiunea urlă pe fundal ca a obosit să se lupte cu himere

Nevindecatele răni se deschid, degeaba încerc să alung durerea,

Mă afund în golul eternei dureri, nu pot să mai lupt singură împotriva sistemului…

Intelectul pierde lupta, rațiunea moare, cade întunericul peste inimile goale.

Katherina Andreescu