O zi de noiembrie

Un covor de frunze mi se întinde în fata
Azi cerul plânge cu fulgi mari de zăpadă.
În mijlocului parcului stă un copil de marmura mată,
Iar lângă el, se sărută un băiat cu o fată.

Pământul ud pe care pășesc mă poartă spre trecut,
Spre tot ce am avut și cu durere am pierdut....
Îmi amintesc cum valurile mi se spărgeau la picioare,
Și mi-e dor de tine, și de mare!

Soarele se ascunde, iar întunericul ușor se lasă,
Ceața devine din ce în ce mai deasă.
E doar o zi de noiembrie urâtă și ploioasă,
Fără vocea ta e o zi atât de plicticoasă!

Orașul e amorțit și plin de fum,
Oamenii sunt gri ca și vremea de acum.
Într-o zi sinistra de noiembrie mă plimb plictisită,
Într-o zi sinistra de noiembrie mă simt părăsită.

Katherina Andreescu