Fericire

Mai ții minte, când te-am întrebat ce e fericirea, 

Ai ezitat, mi-ai spus ca e o piatră rară, o găsești greu

Și trebuie lupți să o păstrezi. 

M-am tot gândit, și răzgândit, poate ai dreptate, dar totuși

Dacă fericirea e cel mai simplu lucru, o banalitate

Ca o zi de vară în care alegi să ieși și descoperi cerul

Pe care ai uitat să-l mai privești.

Fericirea e cafeaua aburindă într-o zi în care plouă torențial, 

Sau zâmbetul ștrengar al fetei care te privește pe furiș

Prea timidă să se apropie să-ți vorbească și roșește

În clipa în care îi dăruiești o fugară sărutare. 

Fericirea vine din lucrurile mărunte așa cum simplitatea

E forma cea mai frumoasă a eleganței, așa cum perfecțiunea

Se naște din imperfecțiune și devine umanitate.

Te iubesc pentru că zâmbești.

Asta e fericirea, zâmbetul pe care mi-l dăruiești necondiționat.

Fericirea e momentul în care îți dai seama că ai stat o noapte întreagă

Doar să termini o poezie al cărui sfârșit nu vrea să se scrie, și schimbi totul.

Te enervezi și razi când prinzi o sclipire.

Fiecare din noi are propria fericire, dar să nu crezi că o găsim mereu, 

Atunci când nu o mai căutăm, atunci când ne cunoaștem pe noi

Și uităm să ne mai încurcăm cu lucruri complicate, greșesc când spun.

Că fericirea se ascunde în fiecare ?

Katherina Andreescu.