Într-o lume în care credința devine filozofie, ce speranțe mai putem nutri
Depresia, nebunia și cancerul, vedetele secolului, se plimba liniștite pe străzi
Lăcomia înghite suflet după suflet, lăsând oasele dovadă a existenței umane.
Din pământ ne întoarcem în pământ, în patru scânduri să ne țina de urât.
Indiferența stăpânește mințile slabe, ochii nu vor să vadă durerea, urâciunea,
Sufletul moare înainte ca putreziciunea trupul să înceapă să se vadă.
Ne îmbătăm cu amăgire, asta e sfârșitul, un război între noi, unul împotriva celuilalt
Cel mai slab pierde, învingătorul se alege doar cu praf de stele ce la atingere devine cenușă...
Rai sau iad...ce mai contează, oriunde e mai bine decât în coșmarul vieții cotidiene
Mintea, labirintul întortocheat al omului, se îngustează, întunecimea iese la iveală
Cele mai cumplite crime sunt înfăptuite în miezul zilei, nu se mai ascunde nimeni
De îngerul morții care coboară să ne dea sărutul dulce al eternități.
Katherina Andreescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu