Filozofia Timpului

Să simți timpul, să-l atingi cu vârful degetelor, într-o zi banala, pare ireal... 
O iluzie a unei minți obsedate de trecerea timpului și de eternitate.
Timpul nu stă să se odihnească în adâncimea nopții, într-un pat solitar
E asemenea mării, nemărginit, agitat, nu îngheață, nu se evaporă, doar zboară...
Lăsând pe chipurile muritoare urme adânci, șuvițe albe și un noian de regrete, 
"De-aș putea întoarce timpul...", dar el nu se întoarce, nici măcar nu stagnează
Aleargă la nesfârșit, precum mersul pe scară rulantă, doar că urci spre nicăieri.
Așa arată eternitatea, un hău ce se cască înaintea celor care cred că nemurirea e leacul morții. 
Să trăiești la nesfârșit, privind cum tot din jur dispare, e ca atunci când asiști la o piesa de teatru
Nu ai dreptul să schimbi, să vorbești, stai cuminte la locul tău și devii spectatorul propriei vieți...
În goana nebună după eternitate ni se atrofiază simțurile, ne pierdem de noi și ajungem goi, 
Naivitatea ea cea care ne dă speranța, spunem că omoram timpul, dar adevarul este că... Timpul ne omoară lent. 

Katherina Andreescu