Numai toamna

Numai toamna poate să trezească atâtea sentimente contradictorii, 
Să îmbine perfect atâtea culori și emoții, depresii și seducții. 
Numai toamna știe cum să arunce raze de soare orbitor, 
Ca apoi, să aducă norii negri și furtuna nebună. 

Numai toamna mă cuprinde depresia și groaza, agonia și bucuria, 
Când se schimba ora, și frunzele devin ruginii, cad nucile și se fac gutuile. 
Numai toamna plutește în aer un miros călduros și rece deopotrivă, 
Când plouă în continuu, și te îmbolnăvești de plămâni și sinuzită. 

Și totuși, toamna ne despărțim, doar ca sa ne reîndrăgostim
Începem ușor, ușor să retrăim bucuria sentimentelor pe care le descoperim
Ascunse adânc în sufletele inundate și încețoșate.
Numai toamna mă apucă isteria !