marți, 27 ianuarie 2015

Pe curând...

De câte ori mă gândesc la anii copilăriei,
Nu am cum să nu-mi amintesc chipul tău.
Nu am apucat să-ți spun niciodată
Cât de mult te iubesc, dar nu părea necesar,
Știai totul dinainte, fără să fie nevoie de cuvinte.

Ochii tăi de chihlimbar îi voi purta în minte,
M-ai învățat să iubesc, să respect și să trăiesc
Viața, așa cum eu îmi doresc.
De câte ori sunt la pământ, mă întorc la tine,
Știu că de printre stele, tu ești mereu cu mine.

Când eram agitată, tu alungai deochiul,   
Erai și doctor când era nevoie, și bucătar,
Veterinar și spectator când urcam pe scenă
Cântam, sau țipam, cât mă țineau plămânii,
Nu știu cum mă suportai.

Nu am știut niciodată să-mi iau rămas bun,
Ai uitat să mă înveți cum să suport lipsa ta.
Viața a fost nedreaptă, ai plecat prea repede
Nu ai apucat sa ma vezi, cum îți doreai,
Și nici nu voi fi vreodată, mireasă.
Nu am să-ți spun “adio”, ci numai pe curând,

                        Ne vom întâlni din nou….

În memoria bunicii mele, Ecaterina.


Katherina Andreescu 





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu