De câte ori mă gândesc
la anii copilăriei,
Nu am cum să nu-mi
amintesc chipul tău.
Nu am apucat să-ți spun
niciodată
Cât de mult te iubesc,
dar nu părea necesar,
Știai totul dinainte, fără să fie nevoie de cuvinte.
Ochii tăi de chihlimbar îi voi purta în minte,
M-ai învățat să iubesc,
să respect și să trăiesc
Viața, așa cum eu îmi
doresc.
De câte ori sunt la
pământ, mă întorc la tine,
Știu că de printre stele,
tu ești mereu cu mine.
Când eram agitată, tu
alungai deochiul,
Erai și doctor când era
nevoie, și bucătar,
Veterinar și spectator
când urcam pe scenă
Cântam, sau țipam, cât
mă țineau plămânii,
Nu știu cum mă suportai.
Nu am știut niciodată să-mi iau rămas bun,
Ai uitat să mă înveți
cum să suport lipsa ta.
Viața a fost nedreaptă,
ai plecat prea repede
Nu ai apucat sa ma vezi,
cum îți doreai,
Și nici nu voi fi vreodată, mireasă.
Și nici nu voi fi vreodată, mireasă.
Nu am să-ți spun “adio”,
ci numai pe curând,
Ne vom întâlni din nou….
În memoria bunicii mele, Ecaterina.
Katherina Andreescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu