Când disperarea devine tangibilă și ne îngropăm dorințele sub maldăre de lucruri materiale
Când învățăm să cultivăm ipocrizia pentru că zâmbetul primează în fața lacrimilor sincere,
Atunci ne dezumanizăm total, ne pierdem într-un dans banal și ne uităm valorile…
E lumea în care depresie e interzisă, iar iubirea e mai cenzurată decât pornografia,
O lumea goală, în care vântul ne mătură sufletele pustii .
Sunt ucise visele și idealurile unor minți prea tinere, suflete pure damnate pe eternitate la agnosticism,
Ce ne mai rămâne oare când iubire și nebunia dispar definitiv?
Un vid imens se întinde înainte și gheara superficialități ne cuprinde,
Se încolăcește și ne otrăvește până când devenim banali.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu