Când ochii mei s-au lovit de ochii tăi schimbători,
Mi-am pus întrebarea, ce glumă proastă a vrut Universul să facă?
Ce soartă atât de crudă, ce karma nemiloasă apropie două suflete ca să le despartă,
Căci ochii noștri au fost damnați să nu se mai vadă…
Mă întreb ades, care e scopul să te îndrăgostești de fructul interzis?
Precum un foc ce arde-n interior până nu mai rămâne decât cenușa unei inimi,
Mă zbat mereu între dorință și morală, să gust din cupa de otravă
Căci tu-mi ești interzis pe veci, iar sufletul meu moare…
Ce divinitate privește la noi și rămâne neînduplecată?
Când limba blestemă și se roagă, iar ochii au devenit de piatră,
Credința mi se clatină din temelii, și implor diavolii să vină căci sunt gata să semnez cu sânge
Sufletul meu, sau ce a rămas din el, pentru câteva clipe cu tine!
Când ochii mei și-au luat la revedere am știut că am pierdut…
Am renunțat să mai întreb, am obosit să mă mai rog, nici diavolii nu au vrut cenușa unei inimi,
Duc spre buze cupa cu otravă și beau cu speranță și durere
Căci niciun om nu ar trebui să-și piardă sufletul pereche.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu