vineri, 20 februarie 2015

Libertate

Nu aș suporta vreodată să devin prizoniera unor norme. 
Îmi place să-mi întind aripile, să simt vântul prin păr
Să zbor cât mai departe, să evadez din banalitate,
Pentru că în captivitate nu sunt eu.
Nu încerca să ții închisa într-o lume aberantă, 
Nu-mi ucide spiritul plin de entuziasm și exuberanță. 
Știi bine, nimeni nu deține pe nimeni, cheile, actele și statuturile
Nu ne pot lega, doar sufletele, inimile se contopesc
Devenind o singură persoană. 
Lasă-mă să visez colorat, să dansez desculță-n ploaie
Să ascult vântul cum șuieră în noapte, nu pune lacăte viselor
Lasă-mă să zbor până la cer.
Nu pot trăi într-o colivie care îmi încătușează sufletul și îmi cenzurează gândurile
Am nevoie să ating intangibilul, să gust viața și să scriu cuvintele nespuse, 
Să zbor liberă, pentru că știi, mereu mă întorc la tine. 
 Katherina Andreescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu