Te rog rămâi fără să mă rănești, iar de nu poți,
Uită toate nopțile în care am vrut să fi ce nu ești.
Lasă-mi lacrimi dulci-amare pe obrajii acum triști
Să-mi țină de urât în nopțile ce vor veni.
Te-aș fi rugat să mai rămâi, dar la ce bun,
Ce sens aveau cuvintele când tu nu ai simțit emoțiile?
Am vrut paradisul ce-l promiteau brațele tale,
Încât nu am realizat că mă scufund într-un abis…
Mi-am imaginat că-n Iad arde neîncetat, un foc mocnit
Și că diavolii dansează într-un dans fără sfârșit.
Însă acum, Iadul pentru mine, este rece și pustiu,
Iar pe zi ce trece devine și mai cenușiu.
Ți-aș spune să mai stai o clipă, să-mi simți inima cum bate
Dar nu cred că ai înțelege ca pulsează frenetic doar lângă tine…
Așa că, poate e mai bine, să cobor în Iadul meu,
Unde toți îngerii au ochii căprui!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu