Trebuie sa zbor

De s-ar deschide pământul să mă înghită, aș fi cea mai fericită. M-aș duce bucuroasă în iad, fără niciun regret... Am sufletul prea obosit, prea bătrân și prea singur ca sa mai continui să lupt, vreau liniștea pe care o merita orice suflet chinuit.
Simt că se apropie cu pași mici, dar siguri, îi simt chemarea azi mai mult ca oricând. Gândurile se înghesuie în mintea mea și îmi torturează ființă, iar melancolia mă apasă și ultima mea lupta o voi duce să mă autodistrug... Nu voi mai lasă pe nimeni să mă chinuie, să mă calce în picioare sau să-mi ia tot. De azi sunt decisă să fac asta singură, să-mi trimit sufletul acolo unde îi e locul...
Însă tu nu meriți să te părăsesc. Mi-ai redat zâmbetul și m-ai transformi într-o persoană mai bună, pentru că ai încredere în mine, pentru că vezi dincolo de egoismul și răutatea mea. Dar cum ne despart atâtea lucruri pământești, atunci când voi fi departe de toate locurile astea, mă voi întoarce la tine și nu te voi mai părăsi. Asa ca lasă-mă să zbor, să pot să mă întorc la tine.