Și în adânc sunt plină de funingine și dor,
Parcă mi se strânge stomacul, se face ghem
Ori de câte ori te chem în gând...
Inima-mi bubuie, plină de tine și de jale
Amenință să-mi transforme coastele-n cioburi,
Iar degetele caută frenetic tastele corecte
Să-ți transmită înapoi tăcere.
Urmăresc absent peisajele cum se schimbă
În timp ce creierul zace îmbătat de iluzii.
Și, iar las lacrimile să ardă în mine, până dispar
Și nu mai rămâne nicio urmă de tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu