Am obosit să mă tot prefac, să zâmbesc fad.
Când în suflet îmi bate vântul și nimicul ma cuprinde
Îmi învaluie ființa și rămân o carcasă goală,
Cu o frumusețe rece, și un zâmbet stricat....
În ochi mi se citește goliciunea, dar nimeni nu privește acolo,
E mai simplu să pretinzi, decât sa accepți un suflet sfărâmat.
Și mă întreb, dacă mâine dispar, oare vei observa?
Aș vrea să mă evapor, ca și cum nu am existat,
Pentru că e inuman să traiești când sufletul ți-e mort!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu