Azi se poartă un război între rațiune și simțire,
Inima zace într-un colt, sfâșiată de teamă și de dor,
Dar nu e gata să renunțe, bate mai aprig ca oricând
Făcând sângele să clocoteasca în vene de iubire și durere.
Dar mintea, mintea rational îi spune să înceteze,
Să se oprească din iubire, să privească în ansamblu,
De câte ori a suferit pentru același suflet ratăcit...
Câte nopți la rând va plânge și bătaile i se vor diminua,
Cum își va cârpi rănile cu iluzii amăgitoare, cum va cauta constant alte trăiri
Ca să îngroape durerea cauzată de neiubire și de dor...
Dar inima nu se lasă și loveste și mai tare, spunându-i minții să tacă
Că sufletul nu se analizează, el e emoție și carne, și sângele ce curge
El simte tot și se înalță pe culmile iubirii absolute,
Și ce dacă de ani la rând iubește același suflet blestemat...
Inima în adânc va continua să spere la o poveste asa cum mereu a visat.
Mintea se retrage, rațiunea pierde din nou în fața unei inimii mult prea pătimașe
Ce iubește în zadar același suflet ratăcitor..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu