ce faci, cum ești?

​Aș vrea să îți scriu cu roșu pe piele

Să-ți rămână urma buzelor-n amintire

De când ne iubeam nebuni, fără perdea,

Pe vremea când și soarele ne încălzea…

Ce faci, cum ești?

A trecut mult de când nu am mai vorbit

Mi-a dispărut de pe piele mirosul tău,

Oare simți lipsa sărutului de pe vene?

De când ai plecat plouă torențial

Cu lacrimi amare pictate-n suflet…

Cum ești, îți mai amintești de mine?

Mă pierd printr-un labirint de vise

Plin cu fantome ce urlă la mine

Pentru toate promisiunile neîmplinite.

Spune-mi, tu ești bine?

Demoni din adâncuri mă vânează,

Lupt singura, să găsesc o cale,

O lumină-n negura de îndoieli, 

Însă mereu ajung la o răscruce

Și pe orice drum aș apuca-o acum,

Imaginea iubirii dispare-n ceață.

Ce faci, te mai gândești la noi?

Iar drumul e lung, plin de pietre

Ce îmi rănesc tălpile goale,

Dar plătesc prețul, vrea să ajung

Acolo unde soarele răsare,

Pe acoperișul lumii 

Să te mai strâng o data-n brațe!

matematica

​Viața este un infinit de combinații luate câte k

Fiecare alegere m-a adus aici, să rezolv necunoscute,

Să cunosc mulțimi ce se intersectează în același punct străin,

Iar la final, să mă izbesc de tine, o variabilă a sufletului pustiu.

Înmulțesc sentimentele, adun ideile și le înșir pe foi,

Adun în palme dorințele și toate visele le împart la noi.

Tu scazi constant iubirea, în timp ce transformi totul în noroi,

Însă, sub același cer străin, ridicăm la pătrat și ne împărțim sufletul la doi.

sex și moarte

​În tine am învățat să trăiesc din nou

Ori de câte ori tu mureai în adâncul meu,

Și respiram amândoi sacadat, la unison

Pasional, înfierbântat am ars de atâtea ori 

Până când nu a mai rămas nimic din noi.

Acum e rândul meu, să mă scufund în tine,

Și să mă lași să mor îmbătată-n simțire

Iar tu, vei trăi prin mine, chinuitor, agonizant

Ne vom pierde-n neant, unul suflet, altul corp

Până când vom dispărea de tot!

inima de gheata

​Iti privesc obrazul nebarbierit si as vrea sa il ating

Sa-ti mai simt doar o data buzele si pielea, 

Dar imaginea dispare in fumul de tigara

Si raman singura din nou, visez cu ochii deschisi…

Uneori, te simt in locul gol din dormitor, 

Si cu capul pe pieptul tau ascult povesti despre viitor, 

Dar cand vreau sa te sarut realizez ca m-am intors in trecut

Caci in prezent noi nu suntem noi, ci doi straini goi.

Astazi vorbesc din nou cu mine, tu nu esti aici,

Ma acuz ca n-am crezut si totusi am cazut…

Am fost naiva sa cred ca tu ai putea vreodata sa iubesti,

Caci tu ai inima de gheata si iti place sa te joci.

aievea sau niciodată

​Spune-mi ce simți, ce se întâmplă acum în spațiul dintre noi?

Tăcere, când eu tânjesc după cuvânt, tu înalți ziduri fortificate

Și înăuntrul lor îți ascunzi inima de piatră, lăsând în urmă dâră de cadavre.

Două ființe triste, separate ne ascundem după zâmbete forțate

Și ne prefacem amândoi, ne ascundem sufletele de lumea întreagă,

Doar mirosul de putregai al iubirii moarte ne sufocă pe amândoi.

Inutil să-ți explic acum complexitatea sentimentelor ce mă cuprind

Când îți privesc chipul impenetrabil, cu ochi reci ce mă disecă,

Devin și eu incapabilă să mai vorbesc, și lăsăm tăcerea să se aștearnă…

Ce se va întâmpla de acum în spațiul dintre noi?

Tu, purtând masca indiferenței, vei cobora în adâncimile tale agitate

In timp ce eu, afișând aceeași invulnerabilitate, am să mă zbat pe culmile disperării,

Și nici unul din noi nu va știi vreodată dacă am fost aievea sau niciodată.

ce se întâmpla între noi?

Ce se întâmpla în spațiul dintre noi,

Acum, când inevitabil ne-a lovit sfârșitul?

Lacrimi cad în sufletul meu de sticlă,

Iar mintea ta de gheață caută să mă mintă.

Pune punct, spune-mi că am fost suficientă,

Doar ca jocul s-a încheiat și eu am inima frântă…

Minte-mă, ca nu ai căutat să mă rănești,

Că nu ai văzut fragilitate sub toate acele măști.

La final, de rămas bun, sărută-mă când pleci,

Ca să-mi împrăștii otrava de pe buze

Iar eu am să te privesc cu ochi reci

În timp ce, în suflet, lacrimi vor curge! 

floare de primăvară

​Tu, magnolie, floare trecătoare

Te-aș lua acasă, să te țin în vază

Să-ți păstrezi petalele neîntinate

Când te hrănesc cu apă și cu soare.

Ți-as da iubire, să crești cât mai mare,

Să mă acoperi cu petale și parfum

Să mă ocrotești când noaptea cade.

Oh, tu magnolie sălbatică, 

Ce n-aș da să te îmblânzesc

Dar tu refuzi să mă privești

Și te scuturi de petale…

Rămâi goală-n primăvară

Iar eu pustiită că nu te pot avea.