Mi te-au răpit
când credeam că nici însuși Dumnezeu
nu mi te poate lua.
Mi-au luat tot.
Până și lacrimile au secat.
Puteau să-mi smulgă organele
pe viu —
și tot nu m-ar fi durut
cum mă rupe acum.
Ce voi face de mâine,
fără vocea ta?
Încotro s-o apuc
când totul s-a spulberat?
Nu sunt în bucăți.
Ar fi fost mai ușor.
Inima mea pur și simplu
a dispărut.
În locul ei —
gol.
Vid.
Un întuneric care mă apasă,
îmi frânge oasele.
Strâng din dinți.
Înghit în sec.
N-am voce să te urlu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu