Durerea o duc în buzunarul drept, de la piept,
căptușit cu plasturi, ca să nu se vadă sângerând.
O iau cu mine mereu, dar niciodată la vedere —
mascată de un chip radios, cu zâmbet larg spre sărutare.
În buzunarul de la spate am înghesuit și visele,
coșmaruri ce mă trezeau în miez de noapte, cu iz de realitate.
Uneori tresar când le simt cum pulsează și tremur incontrolabil,
căci multe din ele sunt coșmaruri trăite, nu visate!
Cerceii mici sunt făcuți din stele cu parfum de dorințe neîmplinite.
Îi port tăcut, dar demn și la vedere.
Uneori lucesc, alteori abia se zăresc —
dar sunt cu mine în toate momentele grele.
Tocurile, oh, tocurile acelea ce țipă pe marmura rece…
Le auzi și tu, nu-i așa?
Sunt iubirile apuse și nespuse,
sunt din coastele tale și ale mele, din nopțile târzii și diminețile senine.
Port vina ca pe o haină de blană scumpă.
N-am ales-o. Am acceptat-o și-am îmbrățișat-o.
Iar ea s-a lipit de corpul meu, îmi ține de cald,
făcându-mă mereu să nu uit. Să nu mor.
În tivul pantalonilor am ascuns secrete —
dramele unei vieți intense, cu emoții împinse la apogeu.
Le voi duce cu mine până în mormânt,
și-abia atunci se vor transforma în țărână… și mă vor elibera.
Uneori, arogant, ador să arunc cu parfum de melancolie,
dulce-amarui, cu iz de mare și nisip…
Imperceptibil pentru cine n-a cunoscut dorul,
dar irezistibil pentru toți cei ce au iubit.
În păr am prins agrafe colorate, din aripi de fluturi,
ca să ascund, pe cât de mult, nebunia.
Doar ochii trădează — pe sub ochelari, luciri demente,
pasiuni nestăvilite și iubiri poetice.
Pe dedesubt îmi port sufletul, sfărâmat, fragil,
cusut și bandajat, dar încă gata de o nouă luptă.
Căci tot ce port, tot ce dețin, e ales cu grijă și pasiune…
în acord perfect cu nebunia și delirul.
