În umbra propriilor păcate, arunc cu versuri
Încâlcite, încleiate de durere.
Uneori prea sobre, alteori pline de speranță —
Poezia e forma absurdă a unui suflet blestemat.
Prin colțurile minții iau naștere idei haotice,
Morbide, sfâșiate de realitate.
Le aștern pe foi, când soarele zace pe cer,
Chem norii și ploaia, ca să dau formă unei lumi din tenebre.
Din inimă răsar versuri albe, ce se mișcă aritmic,
Fără noimă — haotice și triste.
Într-un dans al ielelor se împletesc în văzul tuturor,
Spre înțelegerea nimănui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu