Pasari

​Pasari zgribulite se ascund printre ramurile inghetate

Si picura mocaneste, in plictis total, stau toate in nemiscare…

Nostalgic se duc pescarusii spre zari intunecate

Cand imi e dor de tine si de mare!

Trec oameni pe strazile batute de ploaie,

De la geamul cojit privesc absent carnavalul citadin.

Din copacul semidezbracat o pasare asteapta

Sa isi intinda aripile sub lumina calda a soarelui.

Ploua rece, un decor sinistru fara culoare

Cine suntem noi oare? Doi straini, doi trecatori?

Poate doua pasari calatoare ascunse de stropi de ploaie

Ce isi iau zborul cand soarele apare!

melancolie

​melancolia, dulcea melodie ce imi sopteste-n ureche amintiri despre noi,

O sublima ploaie de decembrie ce cade lent si ametitor…

Aud din vremuri indepartate versuri ce te cheama inapoi

Pe buze stau uitate saruturi colorate…

Oh, ce vremuri se coboara peste orasul cenusiu, 

Cu soapte lungi si vantul te mai cheama, sa mai privesti o data inapoi…

Observ cu melancolie cum tacerea se revarsa peste toti

Pe perna sta uitata amintirea ta!

Frenetic si nebun ne pierdeam printre asternuturi calde,

Cand ploaia bate nostalgic in tristele ferestre…

Azi luminile se aprind, miroase slab a tine si a iarna

Ce gand nebun, melancolic plang ingeri cu chitare.

nimic

​Chipul din oglindă mă privește cu ochi goi și zâmbet sfărâmat, 

Încerc în zadar să o fac să-mi spună ce îi apasă sufletul înfrigurat

Căci ea nu vrea să-mi mai vorbească, pare o stană de piatră,

Frumoasă, dar rece și îndurerată.

Pe buze stau cuvinte nespuse, regrete și urme de sărutări dintr-un trecut îndepărtat

O privesc sperând să văd în ochii aia verzi o urmă de speranță, 

Însă tot ce găsesc ascuns în ei sunt doar durere și amărăciune,

Lacrimi ce s-au transformat în diamant și s-au pietrificat.

Cine e fata din oglinda cu sufletul sfărâmat?

Aș vrea să-i ating obrazul palid să-i spun că totul va fi bine,

Dar degetele se lovesc metalic de sticla rece și atunci încep să realizez, 

Chipul străin cu ochi verzi și goi îmi aparține și mă prăbușesc pe podeaua rece așteptând nimicul….

Durere

​într-un colț al minții sta la pândă durerea

Abia așteaptă să-și înfigă colții în sufletul meu,

Și o simt cum mușcă, străpunge pielea și pătrunde în vene…

Azi, îngerul morții m-a vizitat zâmbind.

Durerea mă apasă, grea, tăcută, epuizantă,

Mă izolez de lume asta banală, caut un refugiu,

Iar la fundul sticlei de jack găsesc o alinare efemeră, ca o fantasmă.

Și-a desfăcut aripile și m-a privit naiv.

Liniște totală, până și lacrimile cad în tăcere

Singurătatea se cască ca un hău înaintea mea,

Și mă afund prea tare într-un abis amestecat cu iluzii sfărâmate.

L-am luat de mână și ne-am cufundat în vis!

Rămâi

​Te rog rămâi fără să mă rănești, iar de nu poți, 

Uită toate nopțile în care am vrut să fi ce nu ești.

Lasă-mi lacrimi dulci-amare pe obrajii acum triști

Să-mi țină de urât în nopțile ce vor veni.

Te-aș fi rugat să mai rămâi, dar la ce bun,

Ce sens aveau cuvintele când tu nu ai simțit emoțiile?

Am vrut paradisul ce-l promiteau brațele tale,

Încât nu am realizat că mă scufund într-un abis…

Mi-am imaginat că-n Iad arde neîncetat, un foc mocnit

Și că diavolii dansează într-un dans fără sfârșit.

Însă acum, Iadul pentru mine, este rece și pustiu,

Iar pe zi ce trece devine și mai cenușiu.

Ți-aș spune să mai stai o clipă, să-mi simți inima cum bate

Dar nu cred că ai înțelege ca pulsează frenetic doar lângă tine…

Așa că, poate e mai bine, să cobor în Iadul meu, 

Unde toți îngerii au ochii căprui!

Același beat

​Scufundă-te în mine, când toamna vine

Ca să pot să mă încălzesc cu iubire 

Și să simt cum trăiesc prin tine în nopțile reci. 

Sărută-mă cu pasiune, când vântul urlă,

Că să auzi în ureche bătăile inimii mele

Și să simți pe buze fericirea în zilele pline.

Cuprinde-mă în brațe până rămân fără suflare, 

Să mă înec în tine, ca apoi sa revin la viață

Trăind amândoi același beat chiar și dincolo de moarte!

Îmbrățișare

​Vreau să îmi ascund ochii la pieptul tău, să plâng înăbușit

Până când durerea dispare și să nu întrebi nimic…

Nu am nimic de oferit, doar lacrimile să le prinzi în palme

Calde, amare și puțin sărate, cu atât am mai rămas.

As putea să-ți dau o sărutare de nu mă uita, când pleci să o porți pe piele în nopțile reci, 

Și aș mai putea să-ți prind mâna într-a mea să simți că aparți cuiva.

Aș vrea să ma lași să-mi înec visele în tine până mâine și în toate nopțile ce vor urma

Și apoi ți le voi da ție să vezi cum arată lumea în culorile iubirii.

Nu am comori, ofrande sau hrană pentru ego de oferit, sunt săraca-n cuvinte

Cu sufletul timid și zdrențuit, îți pot oferi praf de stele din care să clădești castele,

Să pictezi cu degetul pe cer luna-n miezul zilei, să zbori nebun până la soare

Cu aripi albe, sclipitoare, te-aș strânge la piept în plina iarnă.

Asta e tot ce mai pot da la schimb pe o îmbrățișare!