Zodia Cancerului

M-am născut sub semnul torid al Cancerului
Tot ce ating se transformă în amintire,
Trăiesc nociv, uit ades de mine, dar niciodată de tine.
Sunt un biet poet fără nume....

M-am născut din pasiunea nebuna a doi nebuni,
Biete suflete damnate etern la singurătate....
Ma îmbăt din melancolie când vântul șuieră-n demență,
Hai să-ți spun o tragedie, eu sunt Rac, tu nu ești Fecioară.

Mă întreb dacă, m-aș fi născut în altă țară, aș fi fost Capricoarnă?
Sau mi-ar fi stat mai bine dacă aș fi fost vreo Scorpioancă?
Iubesc prea mult și prea putin, pun întrebări fără răspunsuri,
Prea visătoare, prea negativista, e clar sunt Cancer fără seamăn.

Mă las purtată de sentimente, nu ascult când rațiune-mi urla-n timpane,
Mă ascund sub măști ce nu sunt ale mele, sunt doar fațade....
Nu poți să vezi laturile toate, sunt prea ascuțite, și nu vreau să rănesc,
Sunt Racul timid ce se dezlănțuie doar când lumina dispare.

Katherina Andreescu

Jocul cuvintelor

E prea frig afară, e rece și în casă

Gândurile îmi zboară pe fereastră, 

Nu e nimeni să mă încălzească...

Scriu nonsensuri aberante pe foi veline

Nu iese nimic, când mă gândesc la tine. 

Și totuși, mă joc cu cuvinte...

Versurile albe sunt modul meu de exteriorizare

Nu pot comunica verbal toate nebuniile, 

Iar dacă aș face-o nu ar mai fi fun.

Spune-mi o idee, ce îți trece prin minte
Aș putea să încerc să o îmbrac într-o poezie,
Doar așa dintr-o copilărie.

Katherina Andreescu

Untold

In the middle of the night
I become alive beside you
We are damned not see the light
Hidden in the shadows all the time.

Kiss your lips, touch your hair
I feel free when your inside me
Bitten my lips, caressing my skin
I just wanna make you scream.

Feel you on top of my body
I can hear your heart beating fast
Hands clutched together
I can taste every inch of you.

The silent is getting hard to stand
Eyes are wide open stared in the celing
I realized everything is falling apart
You will leave when the sun will raise.

Katherina Andreescu

Gânduri de toamnă

Cade ploaia rece fără urmă de regret peste chipurile triste,

Orașul devine mohorât, plin de umbrele deschise

Iar norii se abat asupra noastră suparăți și cenușii. 

Nu te întrista de ploaie, o sa faci riduri dacă stai încruntat, 

Hai să-ți arat frumusețea zilelor de toamnă plumburii...

Privește frunzele ce se leagănă în bătaia vântului de seară, 

Gândește-te la un dans lasciv, un corp ce se unduiește agale. 

Admiră picăturile de ploaie ce se preling pe geamurile aburite, 

Pot fi lacrimile de bucurie ale unei fete ce își astâmpără dorul în bratele lui.

Nu ești încă pe deplin convins de frumusețea peisajului?

Oamenii grăbiți prin ploaie sunt asemenea furnicilor din zilele de vară, 

Grăbiți să găsească un loc, o plăcere, poate chiar o nouă iubire.

Știu, frigul te întristează, lasă-mă să încerc să te fac să zâmbești
Gândește-te la mine ori de câte ori simți vântul că te îngheață,
Imaginează-ți că te prind în brațe și încerc din răsputeri să te încălzesc...
Îți e mai bine? Nu pot sa fac din toamna primăvară, dar aș vrea să-ți ofer
O imagine mai caldă, o toamnă care să te facă să zâmbești de fiecare data când citești.

 Katherina Andreescu

Vis de primăvară

Am avut soarele în suflet și ploaia în ochii,
Timpul părea să staționeze când ne atingeam
Ne îmbătam fără alcool, doar din sărutări senine
Ne încălzeam cu șoapte dintre cele mai line.
Niciun nor nu părea să umbrească zâmbetul tău
În ochii mei puteai citi tot ceea ce îți doreai,
Ți-am promis lumea întreaga fără ezitare,
Însă nu am reușit să-ți dau nici măcar pe jumătate...
A venit toamna, cu norii ei cenușii, să spele păcate,
Să amorțească inimile îndurerate, dar nu exista întuneric
Să poată să umbrească lumina din ochii tăi.
Sub atingerea ta mă încălzeam, acum îngheț în bătaia vântului,
Însă nu îți cer nimic, nici măcar un cuvânt,
Păstrez amintirea ta să-mi țină de urât în iarna ce are să apară
Zâmbetul tău o să topească gheața dinăuntrul meu
Și o să vina primăvara, iar soarele se va juca în părul tău
Și îți voi putea admira din nou bucuria copilăreasca.

Katherina Andreescu

Ideal

Îmi iau doza în fiecare zi când te privesc, 

Zâmbești și amețesc.

Ești idealul de neatins....

Un vis ce nu s-a stins, arde mocnit. 

Ești drogul din diminețile cețoase, 

Antidotul zilelor furtunoase.

Ești meteoritul din nopțile înstelate, 

Care îmi fura visele toate.

Fără tine aș uita sa zâmbesc

Și totul s-ar transforma în praf de stele, 

Prinde-mă de mâna, fugi cu mine

Cât mai departe în lume, 

Nimeni să nu ne știe de nume. 

Doar tu cu mine, un dans în doi

Să pot să-ți ating buzele moi

Când se lasă noaptea, să-ți alung temerile,

Și să te privesc cum dormi.

O zi întreagă ți-aș dezmierda chipul

M-aș pierde și m-aș regăsi în întunericul

Din ochii tăi.

Katherina Andreescu

La fel ca tine

Ploaia rece de toamnă cade peste noi,
Nisipul ud și valurile albe îneacă amintirea ta
A trecut primăvara și simt cum te pierd
Va trece și vara și încet în uitare mă înec...

Torențial și inevitabil a venit sfârșitul,
Puteam să ne înțelegem din priviri, nu aveam nevoie de cuvinte
Însă, acum știi că nu mai sunt copilul de dinainte.
Ceva din mine s-a stricat, am lăsat furia să mă preschimbe.

Lupt împotriva mea, urăsc ceea ce devin,
Urăsc să te las în urma, tu ai fost mereu susținerea mea.
Îmi pierd echilibrul, dar nu pot să te smulg din lumea ta,
Nu vreau să te pierzi și tu la fel ca mine....

Nu mă pot întoarce, nu mai pot fi ce ai nevoie,
Încerc, dar nu pot să te mai înțeleg, deși uneori ești la fel ca mine
Zâmbești în loc să țipi și țipi că să ascunzi teama,
Ești asemeni mie, un copil pierdut într-o lume care nu îți aparține.

Katherina Andreescu