Vis de primăvară

Am avut soarele în suflet și ploaia în ochii,
Timpul părea să staționeze când ne atingeam
Ne îmbătam fără alcool, doar din sărutări senine
Ne încălzeam cu șoapte dintre cele mai line.
Niciun nor nu părea să umbrească zâmbetul tău
În ochii mei puteai citi tot ceea ce îți doreai,
Ți-am promis lumea întreaga fără ezitare,
Însă nu am reușit să-ți dau nici măcar pe jumătate...
A venit toamna, cu norii ei cenușii, să spele păcate,
Să amorțească inimile îndurerate, dar nu exista întuneric
Să poată să umbrească lumina din ochii tăi.
Sub atingerea ta mă încălzeam, acum îngheț în bătaia vântului,
Însă nu îți cer nimic, nici măcar un cuvânt,
Păstrez amintirea ta să-mi țină de urât în iarna ce are să apară
Zâmbetul tău o să topească gheața dinăuntrul meu
Și o să vina primăvara, iar soarele se va juca în părul tău
Și îți voi putea admira din nou bucuria copilăreasca.

Katherina Andreescu

Ideal

Îmi iau doza în fiecare zi când te privesc, 

Zâmbești și amețesc.

Ești idealul de neatins....

Un vis ce nu s-a stins, arde mocnit. 

Ești drogul din diminețile cețoase, 

Antidotul zilelor furtunoase.

Ești meteoritul din nopțile înstelate, 

Care îmi fura visele toate.

Fără tine aș uita sa zâmbesc

Și totul s-ar transforma în praf de stele, 

Prinde-mă de mâna, fugi cu mine

Cât mai departe în lume, 

Nimeni să nu ne știe de nume. 

Doar tu cu mine, un dans în doi

Să pot să-ți ating buzele moi

Când se lasă noaptea, să-ți alung temerile,

Și să te privesc cum dormi.

O zi întreagă ți-aș dezmierda chipul

M-aș pierde și m-aș regăsi în întunericul

Din ochii tăi.

Katherina Andreescu

La fel ca tine

Ploaia rece de toamnă cade peste noi,
Nisipul ud și valurile albe îneacă amintirea ta
A trecut primăvara și simt cum te pierd
Va trece și vara și încet în uitare mă înec...

Torențial și inevitabil a venit sfârșitul,
Puteam să ne înțelegem din priviri, nu aveam nevoie de cuvinte
Însă, acum știi că nu mai sunt copilul de dinainte.
Ceva din mine s-a stricat, am lăsat furia să mă preschimbe.

Lupt împotriva mea, urăsc ceea ce devin,
Urăsc să te las în urma, tu ai fost mereu susținerea mea.
Îmi pierd echilibrul, dar nu pot să te smulg din lumea ta,
Nu vreau să te pierzi și tu la fel ca mine....

Nu mă pot întoarce, nu mai pot fi ce ai nevoie,
Încerc, dar nu pot să te mai înțeleg, deși uneori ești la fel ca mine
Zâmbești în loc să țipi și țipi că să ascunzi teama,
Ești asemeni mie, un copil pierdut într-o lume care nu îți aparține.

Katherina Andreescu

Vis de vara

Mirosul sărat al mării îmi amintește de tine, 

Că într-un vis fără ieșire, cad în alt vis

În care marea se zbate, urlă, agonizează

Valurile înspumate se lovesc nervos de pietre

Ca prin vis, zăresc în zare pescărușii....

                Mi-e dor de mare.

Furtuna cu ai ei nori de plumb întunecă zarea

Dintr-un vis alunec într-un alt vis fără sfârșit

Fulgerele despica cerul, amenințând să-l înece în apă

Tunete demonice, ecouri care se lovesc de stânci

Se sfârșește coșmarul, începe un nou vis....

            Mi-e dor de tine și de mare.

Katherina Andreescu

Autopsia poetului

Ai creat poetul după chipul și asemănarea Ta, 

L-ai lăsat liber să-și descopere sufletul, și ce a rezultat?

Disecând prin interiorul său, găsim organe atrofiate

Bolnave de singurătate, ficatul, splina și rinichi 

Îmbibate în melancolie. 

Inima, sătula de nefericire, a încetat să mai pompeze.

O arhitectură a unei lumii singuratice, frenetice, 

Cu înclinație spre nefericire. 

În interiorul lui s-au dus lupte crâncene, poate chiar războaie,

Dar nu de cucerire, ci mentale, pentru cunoaște, 

Descoperirea unor taine. 

S-a lăsat purtat până la hotarul dintre viață și moarte, 

Că să găsească răspunsuri, să afle marile mistere,

Ce e dincolo de moarte?

Surprins de propria-i descoperire, a realizat că trebuie să moară

Că apoi să poată să trăiască, că trebuie să se piardă

Că să se regăsească....

Iar apoi a eviscerat viața și a găsit înăuntrul ei eternitatea cuvântului

Banalitatea, iubirea și durerea, dorința de absolut și Divinitatea...

Nebunia și pacea sufleteasca....

La autopsie s-a constat că poetul era bolnav de singurătate, 

Cauza morții, sufletul sfărâmat sub greutatea poeziei.

Katherina Andreescu

Feelings

I' m packing my things, I have to go

I can't stand your lies anymore

You were never there when I needed you around....

Have a new conquer?

Maybe she will lie and cheat and broke you're heart 

To know what it's like....

I've learn my lesson, I will stay away, 

Keep my heart safe far from the lies...

You're never true,

Watch me cry, but didn't care

Saw me down and hit me more

So now I'm leaving far away from you....

I can't stand your pretty liars eyes anymore

Moving away, keep going on 

Without you I feel stronger than before.

Katherina Andreescu

Numai toamna

Numai toamna poate să trezească atâtea sentimente contradictorii, 
Să îmbine perfect atâtea culori și emoții, depresii și seducții. 
Numai toamna știe cum să arunce raze de soare orbitor, 
Ca apoi, să aducă norii negri și furtuna nebună. 

Numai toamna mă cuprinde depresia și groaza, agonia și bucuria, 
Când se schimba ora, și frunzele devin ruginii, cad nucile și se fac gutuile. 
Numai toamna plutește în aer un miros călduros și rece deopotrivă, 
Când plouă în continuu, și te îmbolnăvești de plămâni și sinuzită. 

Și totuși, toamna ne despărțim, doar ca sa ne reîndrăgostim
Începem ușor, ușor să retrăim bucuria sentimentelor pe care le descoperim
Ascunse adânc în sufletele inundate și încețoșate.
Numai toamna mă apucă isteria !