De la dragoste la ură...

sub aspectul inocent se ascunde cel mai mare criminal, 

dar ferocitatea ta nu mă sperie, sunt un prădător, 

fără scrupule și remușcări, colecționez suflete. 

te-ai jucat cu persoana nepotrivită, nu te poți compara cu mine.

știi foarte bine, aterizez mereu în picioare, ca o felină, sunt gata de joacă. 

când prind momentul, atac fără să clipesc, te năucesc, 

sunt mai rapidă decât fulgerul, nu ai timp nici să clipești. 

încearcă să mi te împotrivești, cât crezi că poți rezista?

urăsc când minți și mă privești cu un surâs de trădător, 

ai senzația ca ești bărbat, dacă eu tac, dar te înșeli

nu tip, nu fac crize, îți fac bagajele pe care le iei cu tine

o sa te duci într-o mică călătorie, de data asta fără mine, 

pentru ca știi foarte bine, aș fi mers cu tine oriunde

dar la dracu te poți să te duci singur!

Katherina Andreescu

Iarna

A nins prea mult și pământul a înghețat,
Un strat subțire, lucios l-a acoperit.
Pășesc ușor să nu alunec, să nu lovesc 
Cu tocurile ascuțite, sticla de sub mine. 
E atât de fragilă în aparență, însă în esență,
E mult mai dură decât pare, e rece 
Și oglindește toate păcatele umane. 
Nu iartă nimic și pe nimeni, iar când noaptea vine
Cei mai putin norocoși îi cad pradă. 
Ziua, în lumină strălucește, sub soarele cald se topește.
Toată frumusețea oglinzii se transformă în noroi....

Katherina Andreescu. 

Umanitate

Stai și ascultă cum plâng sufletele damnate, 

Cum se scurge viața din trupurile bolnave.

Auzi, suspinele îndurerate....

E trecutul, care ne bântuie în noapte.

Uită-te, cum zăpezile devin noroaie, 

Și copii sărăci care căuta-n gunoaie. 

Deschide ochii, privește ce te înconjoară...

Moarte, durere și boală...

Respiră, pipăie și simte freamătul universului, 

Răul din jur, crimele atroce înfăptuite în taină. 

Simte cum tremură pământul....

Sătul de toate cele ce le poartă....

Plângi, râzi, iubește tot ce te înconjoară, 

Întinde-ți aripile și zboară...

Gustă viața, îmbată-te și pleacă...

Închide ochii, așteaptă, moarte ce se lasă....

Peste gene se așterne somnul etern... 
Noapte buna!

 Katherina Andreescu. 

Eternal

After darkness cames the light, Like a shadow on the sky. 

The despair is killing me, The pain inside is mocking in my head

The dream ends before it begin... When the dawn breaks. 

I go crazy behind the close door, The clouds are gathering on the blue sky. 

If I just could find a way to look inside, Pearls of water are dropping on the ground, 

My hands are shaking on the doorknob...A cold mist cover the streets.

The door is open, inside shines a bright light, I feel blind and overhelmed

Is something inside, but nothing to see, A powerful force I've never felt before...

Like a magnet is pulling me in, A entire world full of joy and good, 

I so excited by everything, that I just don't hear the voices that are calling me back. 

I feel the dead of every living creature, the pain, the agony and the pace that is sattling...

Lay down I see the stars, the beauty of this new world....Lett me go drowining in the sea. 

Katherina Andreescu

Asimetrie de toamnă

Copilă crudă și nemiloasă, cine îți dă dreptul să ucizi?

Să sfâșii ce e mai sfânt în mine, să mă rupi în fâșii mici

Să mă lași în întuneric și să pleci să nu te mai întorci?

Iubirea ta aruncă-n mine săgețile pline de dulcele venin

Buzele tale spun mult adoratele minciuni…

Și totuși înger de lumina ce în întuneric sălășuiești,

De ce nu mă iei cu tine, să fim doar noi, pe veci?

În ochii-ți de smarald citesc durere, iar mâinile îți sunt reci,

Regina mea de gheață, te rog sa nu pleci…

Dar pașii îți sunt mult prea grăbiți, te întorci în lumea ta,

Ce soarta cruda mi-ai pregătit să trăiesc fără făptura ta

Ce durere crunta voi suferi de acum, și totuși aștept să te întorci la mine….

 Katherina Andreescu

O zi de noiembrie

Un covor de frunze mi se întinde în fata
Azi cerul plânge cu fulgi mari de zăpadă.
În mijlocului parcului stă un copil de marmura mată,
Iar lângă el, se sărută un băiat cu o fată.

Pământul ud pe care pășesc mă poartă spre trecut,
Spre tot ce am avut și cu durere am pierdut....
Îmi amintesc cum valurile mi se spărgeau la picioare,
Și mi-e dor de tine, și de mare!

Soarele se ascunde, iar întunericul ușor se lasă,
Ceața devine din ce în ce mai deasă.
E doar o zi de noiembrie urâtă și ploioasă,
Fără vocea ta e o zi atât de plicticoasă!

Orașul e amorțit și plin de fum,
Oamenii sunt gri ca și vremea de acum.
Într-o zi sinistra de noiembrie mă plimb plictisită,
Într-o zi sinistra de noiembrie mă simt părăsită.

Katherina Andreescu

Trist...

E de-a dreptul morbid,
cum plânge cerul cu lacrimi albe,
cum se sfârșesc visele înainte de-a începe,
cum încep coșmarurile agitate....
Când noapte își întinde aripile întunecate.

E de-a dreptul hilar,
cum se deschid rănile nevindecate,
cum se îmbolnăvesc inimile curate,
cum întunericul înghite mințile tulburate.
Zi după zi, noapte de noapte.

Însă e de-a dreptul funebru,
cum murim în fiecare zi câte un pic
cum dispare umanitate din noi până nu mai rămâne nimic,
cum ne pierdem și ne îndepărtăm....
E trist cum uităm să trăim.

Katherina Andreescu