Știm amândoi când ne privim
Ne luăm rămas bun tăcut, prin fumul de țigară,
Ca o ploaie de stele căzătoare, plecăm din cerul nostru vast
Într-un univers finit și limitat,
Acolo unde moartea vibrează sub membrana vieții
Și fericirea o plătim cu lacrimi sfinte…
Mi-ai fost icoana și altar, o întreagă galaxie
Unde să mă mai închin de mâine, când îngerii se zbat în iad?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu